Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Fiţe de campioană: un jucător de tenis a fost dat afară din sala de conferinţe ca să-i facă loc Serenei Williams (VIDEO)

Fiţe de campioană: un jucător de tenis a fost dat afară din sala de conferinţe ca să-i facă loc Serenei Williams (VIDEO)

Un articol de: Redacția B1.ro - 02 Iun 2019, 15:37
Foto: Serena Williams (sursă: hepta.ro) Sport

La câteva minute după ce a pierdut meciul din turul trei al turneului de mare slem, Roland Garros, Serena Williams a vrut să susţină conferinţa de presă. Însă nu a mai avut răbdare să se termine conferinţa deja începută în sală principală de presă, astfel încât cel care era acolo a fost forţat să plece, relatează News.ro, care citează publicaţia franceză L’Equipe.

“Băgaţi-mă în altă sală, mai mică, dar acum”, a cerut sportivă.

Cum şi alte săli erau ocupate, jucătoarea americană s-a îndreptat către ieşirea din centrul media. Ea a fost oprită de reprezentanţii WTA, care au decis să îi scoată rapid pe Dominic Thiem (locul 4 ATP) şi pe jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă a acestuia din sală şi să îi mute într-o altă încăpere, unde interviurile televizate erau pe final. 

 “Este foarte nepoliticos”, a adăugat Serena Williams.

"Dominic Thiem era la jumătatea secțiunii de conferințe de presă în limba germană, când i să spus că a trebuit să părăsească sala de interviuri principală și să treacă la una mai mică pentru a-i face loc Serenei Williams după înfrângerea în fata Sofiei Kenin. Era furios. E şi de înțeles", se arată în mesajul de pe Twitter al unui jurnalist sportiv.

Sâmbătă, Serena Williams a fost eliminată în turul trei al turneului de la Roland Garros, de compatrioata să Sofia Kenin, numărul 35 mondial. Kenin s-a impus cu scorul de 6-2, 7-5, într-o oră şi jumătate.

De cealaltă parte, Dominic Thiem s-a calificat în optimi, trecând de uruguayanul Pablo Cuevas, numărul 47 mondial, scor 6-3, 4-6, 6-2, 7-5.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Citeşte mai multe despre:   Roland Gaross