Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport FRF a obligat clubul Petrolul la plata restanțelor către portarul Mircea Borcescu

FRF a obligat clubul Petrolul la plata restanțelor către portarul Mircea Borcescu

Un articol de: - 30 Oct 2014, 15:01
Foto: dcnews.ro Sport

Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul FRF a obligat clubul Petrolul Ploieşti la plata restanţelor contractuale către fostul său jucător, Mircea Bornescu, informează Liga Profesionistă de Fotbal (LPF).

"Comisia admite în parte cererea reclamantului (n.r. - Mircea Bornescu). Obligă clubul pârât (n.r. - Petrolul Ploieşti) la plata debitului către jucător şi a taxei de procedură. Cu recurs", se menţionează în soluţia comisiei.

În vârstă de 34 de ani, Mircea Bornescu a activat la Petrolul Ploieşti între 2011 şi 2014, iar din vara acestui an se află sub contract cu gruparea FC Rapid.

Citeşte mai multe despre:   frf,   Petrolul Ploiesti,   portar
 
 
 
Loading...