Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Gică Hagi anunţă că nu va mai transfera jucători la echipele din România

Gică Hagi anunţă că nu va mai transfera jucători la echipele din România

Un articol de: B1.ro - 17 Sep 2019, 00:06
Foto: Hepta.ro Sport

Gheorghe Hagi, a declarat, luni seară că nu va mai transfera jucători la echipe din România, ci doar în străinătate.

"A fost cel mai frumos meci al campionatului. Mă bucur că ne-am ridicat la nivelul Gazului, ştiam că sunt într-o formă foarte bună, am arătat că şi noi suntem talentaţi. Căbuz a făcut un meci fantastic, dar toţi au jucat bine. Am bătut o echipă în formă, o echipă foarte bună, sunt foarte mulţumit. Nu am baghetă, nu am bani, sunt hunter (n.r.- vânător), îi prind când sunt într-o situaţie mai puţin bună. O să ridic plafonul salarial, nu o să mai dăm jucători în România, doar afară, iar în România doar liberi îi lăsăm să plece", a declarat Hagi la Digisport.

Formaţia FC Viitorul a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a IX-a a Ligii I şi a urcat pe locul doi în clasament.

Citeşte mai multe despre:   gheorghe hagi,   romania
 
 
Loading...