Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Gyor, noua campioană a Europei la handbal feminin: Unguroaicele au triumfat într-o finală dramatică cu Vardar Skopje

Gyor, noua campioană a Europei la handbal feminin: Unguroaicele au triumfat într-o finală dramatică cu Vardar Skopje

Un articol de: - 07 Mai 2017, 20:47
Sport

Trofeul Ligii Campionilor la handbal feminin merge în acest sezon la Gyor. Unguroaicele s-au impus în finala disputată la Budapesta cu 31-30, după prelungiri, împotriva lui Vardar Skopje.

Gyor a început mai bine meciul conducând la pauză cu 15-12, dar macedonencele au revenit în repriza a doua și au trimis meciul în prelungiri, numai că șansa a fost de partea lui Gyor în prelungi și trofeul ajunge la trupa maghiară.

Gyor a fost finalistă în sezonul precendet al Ligii Campionilor, fiind învinsă, tot în finală la Budapesta, de CSM București. 

Campiona României nu a reușit însă să repete performanța și în acest sezon, fiind învinsă de Vardar în semfinala de sâmbătă, dar fetele au plecat acasă cu medalia de bronz după ce s-au impus în finala mică cu Buducnost.

Citeşte mai multe despre:   Liga Campionilor,   handbal,   CSM Bucureşti
 
 
 
Loading...