Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Irina Begu, învinsă de Serena Williams după un prim set în care au fost umăr la umăr / Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul II de la Roland Garros, unde și-au asigurat prezența alte două românce

Irina Begu, învinsă de Serena Williams după un prim set în care au fost umăr la umăr / Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul II de la Roland Garros, unde și-au asigurat prezența alte două românce

Un articol de: Vladimir Ionescu - 31 Mai 2021, 23:57
Irina Begu, învinsă de Serena Williams după un prim set în care au fost umăr la umăr / Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul II de la Roland Garros, unde și-au asigurat prezența alte două românce foto simbol: Pixabay Sport

Irina Begu nu a reușit să producă surpriza în primul tur de la Roland Garros și a fost învinsă de fostul lider mondial Serena Williams, luni seară, scor 6-7 / 2-6, fiind astfel eliminată din competiție. În schimb, Mihaela Buzărnescu a trecut de Arantxa Rus, 7-5 / 7-5, și merge în turul secund, unde s-au calificat deja alte două românce, Ana Bogdan și Sorana Cîrstea – lor li s-ar putea alătura și Irina Bara, jucătoarea venită din calificări care o înfruntă în actul inaugural pe Astra Sharma, marți, după ora 12.

Irina Begu, eliminată de Serena Williams. În turul II de la Roland Garros s-au calificat Ana Bogdan, Mihaela Buzărnescu și Sorana Cîrstea

 

Mihaela Buzărnescu (174 WTA) pornea cu șansa a doua în confruntarea din primul tur, unde a înfruntat-o pe Arantxa Rus (83 WTA). Chiar și așa, românca a închis primul set la 7-5 după o 57 de minut. Tot ea avea să se impună și în actul secund, cu același scor, dar de această dată după 47 de minute. „Miki” se impusese în ambele dueluri directe de până acum, la Wimbledon 2017 (iarbă) și Versmold 2017 (zgură).

Tot „outsider” a fost și Irina Begu în primul tur de la Roland Garros, unde românca a întâlnit-o pe Serena Williams, însă primul set a fost mult mai echilibrat decât arăta calculul de pe hârtie, cu sportiva americană închizându-l cu greu, în tie-break, după o oră și cinci minute. A fost al doilea duel direct – în primul, care s-a disputat tot pe zgură, la Roma 2016, fostul lider mondial câștiga tot în minum de seturi.

Alte două românce au trecut cu bine de primul tur de la French Open. Ana Bogdan (102 WTA) a jucat duminicâ, când a învins-o pe Elisabetta Cocciaretto (113 WTA) din Italia, 6-1 / 6-3 după o oră și 7 minute. Luni a intrat pe scenă și Sorana Cîrstea, care s-a calificat în turul II învingând-o pe Johanna Konta (20 WTA) din Marea Britanie, 7-6 / 6-2 după puțin peste o oră și jumătate de joc.

Citeşte mai multe despre:   Irina Begu,   Sorana Cîrstea,   Mihalea Buzărnescu