Irina Begu s-a retras de la Fed Cup: Problema de la genunchi încă nu a trecut și perioada mea de refacere va mai dura!
Tenismena Irina Begu s-a retras de la Fed Cup. Numărul 31 WTA a invocat probleme la genunchi și perioada îndelungată de recuperare.
"Mi-aș fi dorit să vă dau o veste bună, însă problema de la genunchi încă nu a trecut și perioada mea de refacere va mai dura!", și-a început Begu mesajul postat pe Facebook.
"Cu părere de rău, trebuie să vă anunț că nu voi putea fi prezentă la Cluj alături de fete.
Fed Cup a însemnat întotdeauna foarte mult pentru mine. Am trăit momente unice și extrem de frumoase atunci când am putut să-mi reprezint țara oriunde am jucat, cu atât mai mult în fața publicului românesc!
Le urez fetelor multă baftă și sunt alături de ele! HAI ROMANIA!!!", a adăugat aceasta.
Din fericire, problemele de sănătate nu au doborât-o pe Simona Halep care și-a amânat operația de corectarea a unei deviații de sept nazal până după confruntarea cu Cehia. (Detalii AICI)