Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Irina Begu, victorie la Roland Garros. Ea o va întâlni chiar pe Simona Halep în turul II

Irina Begu, victorie la Roland Garros. Ea o va întâlni chiar pe Simona Halep în turul II

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 27 Sep 2020, 20:32
Irina Begu, victorie la Roland Garros. Ea o va întâlni chiar pe Simona Halep în turul II Sport

Irina Begu (72 WTA) s-a calificat în turul doi al turneului de la Roland Garros, acolo unde o va înfrunta chiar pe Simona Halep

Begu a trecut cu 6-4, 4-6, 6-3 de Jil Teichmann (Elveția, 54 WTA), într-un meci care a durat două ore și 30 de minute. Românca a ajuns astfel în turul doi al turneului, fapt pentru care va primi un cec de 84.000 de euro şi 70 de puncte WTA.

La rândul ei, Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o pe jucătoarea de origine spaniolă Sara Sorribes Tormo, locul 70 în ierarhia mondială, cu 6-4, 6-0, după o oră și 23 de minute de joc.

Astfel, cele două românce se vor întâlni în turul doi al competiției. Halep conduce cu 7-0 în confruntările directe cu Begu.
 

Citeşte mai multe despre:   Irina Begu,   Simona Halep,   Roland Garros