Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Klaus Iohannis și Dacian Cioloș nu merg la Rio: Pentru prima dată România nu va fi reprezentată la nivel înalt la deschiderea Jocurilor Olimpice

Klaus Iohannis și Dacian Cioloș nu merg la Rio: Pentru prima dată România nu va fi reprezentată la nivel înalt la deschiderea Jocurilor Olimpice

Un articol de: - 29 Iul 2016, 10:28
Sport

Președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș nu vor merge la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Rio. România va fi reprezentată de ministrul Sportului, Elisabeta Lipă.

Va fi prima dată după mulți ani când România nu va fi reprezentată de un înalt reprezentat la ceremonia de deschidere, scrie jurnalistul Cătălin Tolontan pe blogul său.

"Nimeni nici de la Cotroceni și nici de la Palatul Victoria nu ne-a solicitat pentru a pregăti o vizită aici”, confirmă Alexandru Epuran, șeful misiunii olimpice a României de la Rio.

"Adevărul e că nu e nici comod, nici recompensant pentru un șef de stat să vină la ceremonia de deschidere sau să viziteze Satul Olimpic. Înainte de orice, trebuie să trimită o copie a pașaportului, ca oricine altcineva. Serios! Nu e nicio glumă. CIO întreabă comitetul olimpic național dacă îl acceptă ca invitat pe cel care a trimis pașaportul. Fie el și șef de stat. Sigur că e o retorică de ceremonial, dar ea arată cum e gândit raportul de forțe. Întâi olimpismul, apoi politica." mai scrie Tolontan, care e prezentat la fața locului și relatează zilnice despre ce se întâmplă.

Ziaristul a mai relatat și un lucru interesant despre felul în care este organizat primirea oficialilor. Elisabeta Lipă va sosi pe 1 august în Brazilia, și ea a cerut să poată fi însoțită de soțul și de fiul său, dar cererea acesteia a fost respinsă de Comitetul Olimpic Internațional deoarece protocolul prevede că orice oficial poate avea doar un însoțitor.

Citeşte mai multe despre:   Jocurile Olimpice,   sport,   Klaus Iohannis,   Dacian Cioloş
 
 
 
Loading...