Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Legendarul Rivaldo, cuvinte măgulitoare la adresa lui Ianis Hagi

Legendarul Rivaldo, cuvinte măgulitoare la adresa lui Ianis Hagi

Un articol de: Andrei Vlad - 25 Iun 2020, 10:32
Legendarul Rivaldo, cuvinte măgulitoare la adresa lui Ianis Hagi foto: facebook Sport

Legendarul Rivaldo a comentat transferul lui Ianis Hagi la Rangers. În opinia brazilianului, mutarea în Scoția reprezintă o rampă de lansare pentru a ajunge mai apoi să evolueze într-un campionat de top. 

Ianis Hagi s-a transferat la un club mare cu o tradiţie grozavă şi cu fani entuziaşti. Rangers e unul dintre cele mai bune cluburi din Scoţia şi participă constant în cupele europene. Acum îl au şi pe popularul Steven Gerrard ca manager.

E un vis pentru orice jucător să evolueze în Spania sau Anglia, iar Hagi face progrese, încet, încet şi cred că va avea calităţi să joace în Spania, curând. Momentan, se află la un club excelent, care îl va ajuta să se dezvolte în continuare", a declarat Rivaldo, într-un interviu pentru AdevărulALERTĂ ÎN ROMÂNIA! MARE ATENȚIE! HACKERII CER BANI ÎN NUMELE CELEBREI CÂNTĂREȚE, PE INTERNET. MULȚI ROMÂNI ȘI-AU LUAT ȚEAPĂ

 

Transferul lui Ianis Hagi la Rangers, contestat de un fost jucător al scoțienilor

 

Ianis Hagi s-a transferat la Glasgow Rangers, la comanda lui Steven Gerrard. Mutarea mijlocașului român are și contestatari. Printre aceștia, un fost jucător al formației scoțiene, Ricky Foster. 

Fost internațional de tineret și jucător la Glasgow Rangers în perioada 2010-2011, respectiv 2013-2015, Ricky Foster crede că transferul lui Ianis Hagi este o decizie greșită. 

„Au plătit 4 milioane de lire sterline pentru băiatul acela, Hagi. Au cheltuit 4 milioane pentru un necunoscut. Mai bine dădeau un milion pentru un băiat puțin mai în vârstă, dar care a fost înainte acolo", a declarat Foster pentru Open Goal, citt de RangersNews.uk. 

Ianis Hagi a fost cumpărat de Rangers pentru 3,3 milioane de euro, de la Genk. Suma va fi achitată de-a lungul următoarelor 3 sezoane. 

12 partide a bifat Ianis Hagi pentru Glasgow Rangers, club la care a înscris 3 goluri și a reușit două pase decisive. 

De-a lungul carierei, Ianis Hagi a mai jucat pentru FC Viitorul, Fiorentina și Genk. 

 

 

Citeşte mai multe despre:   Ianis Hagi,   Glasgow Rangers,   transferuri,   Scotia,   Rivaldo