Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport LOVITURĂ pentru Adrian Mutu! CEDO a dat dreptate TAS, fostul atacant trebuie să plătească 17 MILIOANE de euro către Chelsea

LOVITURĂ pentru Adrian Mutu! CEDO a dat dreptate TAS, fostul atacant trebuie să plătească 17 MILIOANE de euro către Chelsea

Un articol de: B1.ro - 02 Oct 2018, 13:39
LOVITURĂ pentru Adrian Mutu! CEDO a dat dreptate TAS, fostul atacant trebuie să plătească 17 MILIOANE de euro către Chelsea Sport

Adrian Mutu este bun de plată. Fostul mare atacant a suferit marţi o grea înfrângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Tribunalul a respins recursul făcut de Mutu împotriva deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), căruia fostul fotbalist îi contesta faptul că ar fi independent şi imparţial, informează AFP, preluată de Agerpres.

Adrian Mutu, care a fost depistat pozitiv la un test de cocaină în 2004, fusese condamnat de TAS la plata unor despăgubiri de 17,1 milioane de euro către Chelsea Londra, clubul la care evolua în acea vreme. 
Fostul fotbalist a considerat că judecătorii TAS sunt lipsiţi de independenţă şi imparţialitate, aşa că a făcut apel la un tribunal federal elveţian, care i-a respins cererea.

Doar că CEDO a hotărât şi ea în acelaşi sens.
 ''Într-o motivare în care nu apare nicio urmă decizie arbitrară, tribunalul federal a concluzionat că domnul Mutu nu a făcut proba acuzaţiilor sale. Niciun motiv serios nu conduce Curtea să schimbe decizia tribunalului federal'', se arată în decizia CEDO.

Mutu este din luna iulie antrenorul echipei secunde a clubului Al Wahda (Emiratele Arabe Unite).

Aceeaşi decizie a luat-o, marţi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi în cazul patinatoarei germane de viteză Claudia Pechstein, 46 ani. 
Ea a fost suspendată pe o perioadă de doi ani în 2009 din cauza unei anomalii în paşaportul său biologic, sancţiune contestată continuu, sub motivul unei anomalii sanguine congenitale. Suspendarea, confirmată de TAS, iar apoi de un tribunal federal elveţian, a privat-o pe Pechstein de participarea la Jocurile Olimpice din 2010, de la Vancouver.

Cu toate acestea, CEDO i-a dat câştig de cauză patinatoarei germane la una dintre cereri, aceea că audierea sa la TAS ar fi trebuit să fie publică. Pechstein va primit astfel despăgubiri morale de 8.000 de euro.
 

Citeşte mai multe despre:   Adrian Mutu,   CEDO,   tas,   chelsea,   Claudia Pechstein