Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Cel mai mare scandal de meciuri aranjate pentru pariuri din istoria tenisului: Peste 135 de jucători sunt implicați

Cel mai mare scandal de meciuri aranjate pentru pariuri din istoria tenisului: Peste 135 de jucători sunt implicați

Un articol de: Sebastian Pricop - 16 Dec 2019, 14:49
foto: Pixabay Sport

Flagelul pariurilor sportive continuă să producă mari probleme la nivel mondial! Jurnaliștii de la Die Welt si ZDF au publicat detaliile celui mai mare caz de coruptie din istoria tenisului în care ar fi implicați peste 135 de jucători.

Aceștia ar face parte dintr-o rețea retea care a trucat mai multe partide din ultimii ani pentru mafia pariurilor.

Numele jucătorilor nu au fost făcute publice momentan, dar în anchetă sunt implicate autoritățile din Belgia, Spania, Franța și SUA.

De altfel, conform datelor obținute de FBI se pare că și un jucător din top 30 ATP, care are în palmares 3 titluri câștigate, ar fi trucat meciuri.

"Acest caz este despre mafia de pariuri din Armenia, care s-a extins în șapte țări din Europa, fiind foarte inteligentă și trișând la o scară majoră. Această rețea este foarte bine organizată. Are oameni care sunt responsabili cu conturile de pariere, alții care spală banii și alții care intra în contact cu jucătorii", a spus Eric Bisschop, procurorul adjunct al Belgiei.

Tenisul se loveste tot mai des de flagelul corupției, iar numai în acest an 20 de jucători, atât femei cât și bărbați, au fost suspendați pentru că au trucat meciuri.

Printre ei s-a aflat și argentinianul Marco Trungelliti, care a declarat, după ce a fost găsit vinovat, că sunt mulți jucători din top 50 care truchează partide.

"Sunt sportivi din top 50 care aranjează meciuri. Nu putem spune că există meciuri trucate doar la nivelul de jos. Nu, se întâmplă peste tot", a spus Trungelliti.

 
Loading...