Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Mama lui Neșu: Zilnic apare o ameliorare a stării lui. Mutu și Chivu, susținere pentru Neșu

Mama lui Neșu: Zilnic apare o ameliorare a stării lui. Mutu și Chivu, susținere pentru Neșu

Un articol de: - 17 Mai 2011, 20:14
Sport

Fundașul român al echipe olandeze FC Utrech, Mihai Neșu, a fost operat, după accidentarea suferită săptămâna trecută, fractură de coloană, și este în continuare intubat.

Acesta a fost transportat, marți seară, de urgență la spital după ce a suferit o fractură de coloană la unul dintre antrenamentele olandezilor. În urma unui duel pentru minge un coechipier de-al său, Alje Schut, s-a prăbușit peste român, astfel cauzându-i fractura. Mihai Neșu a fost supus unei intervenții chirurgicale ce a durat cinci ore.

Mihai Neșu este în continuare intubat


O echipă a emisiunii "CanCan TV", difuzată de B1 TV, a fost prezentă, marți, în casa mamei fotbalistului, locul unde Neșu a crescut.

Aceasta a spus că se simte ca într-o mare familie după ce atâția oameni și-au manifestat susținerea pentru fiul său, de când "s-a creat acest fenomen de susținere".

Monica Neșu a declarat că nu a urmărit niciodată un meci disputat de fundașul olandezilor.

VEZI ce zice mama lui Neșu despre starea fiului său


Căpitanul echipei naționale de fotbal, Cristian Chivu, a vorbit, în direct la "CanCan TV", despre situația lui Mihai Neșu și a declarat că sportivii sunt ajutați în astfel de situații de starea lor mentală precum și cea fizică.

Cristi Chivu: Fotbaliștii sunt ajutați de viața sportivă pe care o duc


Adrian Mutu, starul echipei italiene Fiorentina, a vorbit, deasemenea în direct la "CanCan TV", despre cumplita accidentare a fostului jucător al Stelei.

Atacantul echipei naționale este de părere că probabil lucrul care îl îngrijorează pe Neșu cel mai mult este o carieră fotbalistică întreruptă prematur.

Adrian Mutu: Neșu e speriat că nu va mai juca fotbal

Citeşte mai multe despre:   CanCan TV,   B1 TV,   accidentare,   operatie,   mama,   Adrian Mutu,   fotbal,   Mutu
 
 
 
Loading...