Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Marea victorie a remizei de aseară: „Deșteaptă-te, Române” a răsunat pe Arena Națională, din piepturile celor peste 30.000 de copii din tribune (VIDEO)

Marea victorie a remizei de aseară: „Deșteaptă-te, Române” a răsunat pe Arena Națională, din piepturile celor peste 30.000 de copii din tribune (VIDEO)

Un articol de: Vladimir Ionescu - 16 Oct 2019, 09:12
Sport

Naționala de fotbal a României a remizat, marți seară, cu Norvegia, scor 1-1, și și-a compromis într-o mare măsură șansele de calificare la EURO 2020. Deși „tricolorii” au fost cei care au deschis scorul și au ratat chiar și un penalty, prin Pușcaș, ei au scăpat printre degete o victorie cât o campanie, văzându-se egalați în minutele de prelungire.

Totuși, partida de aseară ne-a adus în prim-plan un moment de-a dreptul emoționant. Pentru că UEFA a sancționat România în urma incidentelor de la duelul cu Spania, în tribunele Arenei Naționale accesul a fost permis doar pentru copii până în vârsta de 14 ani.

Chiar și așa, atmosfera de pe cel mai mare stadion al țării n-a lipsit, pentru că în multe momente copiii din tribune nu au fost cu nimic mai prejos decât suporterii obișnuiți. Micuții „tricolori” au scandat „România” cu toată puterea, atunci când Mitriță și compania aveau mai mare nevoie de un imbold.

La fel au făcut și în momentul intonării imnurilor de stat. „Deșteaptă-te, Române!” s-a auzit din piepturile celor peste 30.000 de copii din tribunele Arenei Naționale, într-o dovadă de atașament ce ne va rămâne mult timp în minte, calificați sau nu la EURO 2020.

 

Citeşte mai multe despre:   Arena Nationala
 
Loading...