Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Mario Balotelli a semnat cu o echipă de TRADIȚIE, deși nu a înscris niciun GOL pentru Nice în acest sezon

Mario Balotelli a semnat cu o echipă de TRADIȚIE, deși nu a înscris niciun GOL pentru Nice în acest sezon

Un articol de: B1.ro - 23 Ian 2019, 18:40
sursă foto: calciomercato.com Sport

Mario Balotelli a semnat o înțelegere pe șase luni cu Olympique Marseille, care este chiar vecina de clasament a „vulturilor” în Ligue 1, potrivit Agerpres.

Rudi Garcia, antrenorul lui Marseille, a precizat că atacantul nu va putea evolua vineri când OM o întâlneşte pe Lille, în etapa a 22-a din Ligue 1. Balotelli nu a mai jucat din data de 4 decembrie şi suferă de o contractură.

Publicația mai notează că atacantul italian, care a fost lăsat liber de Nice când mai avea şase luni de contract cu clubul de pe Coasta de Azur, negociase cu OM şi în vară, dar părţile nu au ajuns la un consens.

În orice caz, atât Nice, cât și Marseille arată groaznic în această ediție de Ligue 1, în condițiile în care amândouă au câte 31 de puncte după 21, respectiv 20 de etape jucate, ocupând locurile 8 și 7.

Citeşte mai multe despre:   mario balotelli,   marseille,   nice
 
 
 
Loading...