Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport INCREDIBIL: A spus NU Realului! Ce antrenor şi-a permis AROGANŢA să refuze un salariu COLOSAL din partea 'galacticilor'

INCREDIBIL: A spus NU Realului! Ce antrenor şi-a permis AROGANŢA să refuze un salariu COLOSAL din partea 'galacticilor'

Un articol de: B1.ro - 06 Noi 2018, 17:33
Sport

Un antrenor din Premier League a refuzat o ofertă colosală din partea celor de la Real Madrid, echipă care se află în căutarea unui nou tehnician după demiterea lui Julen Lopetegui.

Este vorba de Mauricio Pochettino, antrenorul lui Tottenham, care ar fi refuzat 17,2 milioane de euro pe an de la campioana Europei, potrivit publicaţiei The Sun, citată de hotnews.ro.

Pochettino i-ar fi transmis preşedintelui celor de la Tottenham că își dorește să rămână la echipă, în contextul în care tehnicianul argentinian a semnat recent un nou contract pe cinci sezoane cu formaţia engleză și a reușit să păstreze jucători importanți precum Delle Alli și Harry Kane, care au ajuns la noi înțelegeri cu clubul.

Jurnaliştii englezi mai susţin că Mauricio Pochettino ar fi ales să refuze Real Madrid din cauza instabilității clubului și a "constantelor perturbări din spatele scenei". 

Pochettino este antrenorul lui Tottenham din sezonul 2014-2015.

Real Madrid traversează în acest sezon o puternică criză, ocupând locul șase în campionatul Spaniei, după ce a adunat doar 17 puncte în 11 etape.
Chiar dacă a obținut două victorii consecutive, Santiago Solari, antrenorul interimar, nu este văzut ca o opțiune pe termen lung pentru banca 'galacticilor'. Acesta a venit ca o soluție de avarie pentru a-l înlocui pe Julen Lopetegui. 


 

Citeşte mai multe despre:   Real Madrid,   Mauricio Pochettino,   Tottenham
 
 
 
Loading...