Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Mihaela Buzărnescu, eliminată de la Roland Garros, de Serena Williams. Confruntare spectaculoasă, decisă în trei seturi

Mihaela Buzărnescu, eliminată de la Roland Garros, de Serena Williams. Confruntare spectaculoasă, decisă în trei seturi

Un articol de: Andrei Vlad - 02 Iun 2021, 21:27
Mihaela Buzărnescu, eliminată de la Roland Garros, de Serena Williams. Confruntare spectaculoasă, decisă în trei seturi Foto: Serena Williams (sursă: hepta.ro) Sport

Mihaela Buzărnescu (174 WTA) nu a reușit să treacă de Serena Williams (8 WTA) în turul al doilea de la Roland Garros. Românca a câștigat setul secund, de mare anduranță, dar fostul lider mondial s-a impus categoric în decisiv. 

6-3, 5-7, 6-1 s-a încheiat partida dintre Serena Williams și Mihaela Buzărnescu, o confruntare care a durat două ore și șase minute. Buzărnescu a prestat un joc solid în primul set, s-a ținut „bară la bară" cu americanca, dar Serena a început să revină și apoi, să se impună. 

În setul al doilea, Buzărnescu a fost la conducere în repetate rânduri și în cele din urmă, a reușit să și-l adjudece. În decisiv, după mai multe schimburi de mingi spectaculoase, Serena Williams a dat totul și s-a impus într-o manieră categorică. 

 

Cu cine va juca Serena Williams în turul al treilea, la Roland Garros

 

În turul al treilea, Williams va juca împotriva lui Danielle Collins (50 WTA). În primul tur a trecut de Irina Begu (174 WTA), în fața căreia a avut mari probleme în primul set. 

„Încerc, este important pentru mine să fac acest pas. Am avut niște oportunități cruciale să închid meciul, dar în setul al treilea știam că nu-mi permit să mai fac acest lucru. 

(...) Mi-am zis că am nevoie de niște servicii puternice. Nu am mai vrut egalitate", a declarat americanca la Eurosport, după meciul cu Buzărnescu. 

Pe serviciu, Serena a fost de neclintit. 5 ași a reușit în meciul cu „Miki".Au adoptat un băiat de 14 ani, dar, când l-au controlat, au aflat cu ce monstru trăiau în casă. Era, de fapt...

 

Citeşte mai multe despre:   Serena Williams,   tenis,   Mihaela Buzarnescu