Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Mirel Rădoi se gândeşte la demisie după ce echipa națională a pierdut în fața Armeniei: „Parcă nu mai știau să joace fotbal pe final!”

Mirel Rădoi se gândeşte la demisie după ce echipa națională a pierdut în fața Armeniei: „Parcă nu mai știau să joace fotbal pe final!”

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 31 Mar 2021, 22:12
Mirel Rădoi se gândeşte la demisie după ce echipa națională a pierdut în fața Armeniei: „Parcă nu mai știau să joace fotbal pe final!” Foto: FRF Sport

Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat că se gândeşte să plece de la conducerea tehnică a echipei naţionale după ce aceasta a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-0) de echipa Armeniei, în etapa a III-a a Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.

 

Mirel Rădoi, reacție după ce România a pierdut în fața Armeniei

 

„Noi, staff-ul, atât am putut în seara asta. Mi-e greu să cred ce va urma. Poate ceea ce încerc să discut cu ei (jucătorii) nu ajunge clar la urechea lor. Pentru noi, staff-ul, e un semnal de alarmă dacă jucătorii nu răspund la indicațiile noastre. În momentul de față, am un impuls de demisie, îl am de când s-a terminat partida. Dar mai vreau să treacă o perioadă de timp ca să iau o decizie. Poate alți antrenori pot remedia lucrurile”, a susținut Mirel Rădoi, potrivit gsp.ro.

Acesta a mai spus că jucătorii s-au relaxat chiar când „aveam nevoie de atitudine și personalitate”. 

„Mi-e imposibil să înțeleg la ce altceva se gândesc jucătorii decât la fotbal atunci când sunt în teren”, a mai afirmat Rădoi.

A mai zis, de asemenea, că jucătorii au greșit, deși noțiunile tactice au fost discutate înainte.

„Mi-e greu să-i înțeleg în momentul în care ajung 1 versus 1 cu atacanții sau cu mijlocașii de bandă adverși și îi lăsăm să intre în interior, deși știm că nu trebuie. Cred că în seara asta au fost mai multe momente de blackout decât ce s-a întâmplat cu Macedonia. În vestiar, la final, le-am spus tot aceste lucruri. Parcă nu mai știau să joace fotbal pe final! Nu mai eram nici tehnici, așa cum se tot spune că suntem”, a mai declarat Rădoi, la ProX.

România a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-0) de echipa Armeniei, în etapa a III-a a Grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Tricolorii au fost conduşi cu 1-0, au condus cu 2-1 și au primit două goluri în trei minute, în finalul jocului. Din minutul 77, după eliminarea lui Pușcaș, au jucat în inferioritate numerică.Dramă în fotbalul românesc: încă un nume care a scris istorie a murit!

România rămâne pe locul 4 în grupa J, cu doar 3 puncte după primele 3 jocuri.
 

Citeşte mai multe despre:   Mirel Radoi,   nationala Romaniei,   demisie,   preliminarii Cupa Mondiala 2022