Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Noi informații despre moartea lui Kobe Bryant: Doi martori au povestit cum s-a prăbușit elicopterul în care se aflau legendarul baschetbalist american și una din fiicele sale (VIDEO)

Noi informații despre moartea lui Kobe Bryant: Doi martori au povestit cum s-a prăbușit elicopterul în care se aflau legendarul baschetbalist american și una din fiicele sale (VIDEO)

Un articol de: Redacția B1.ro - 27 Ian 2020, 08:59
Foto: hepta.ro/DPA Images / Gene Blevins Sport

Ies la iveală noi informații despre tragedia aviatică în care a murit legenda baschetului profesionist american Kobe Bryant. Potrivit presei americane, în elicopterul care s-a prăbușit, duminică, în Calabasas, se aflau nouă persoane, și nu cinci, așa cum se anunțase inițial. Printre victime se află și una dintre cele patru fiice ale lui Kobe Bryant, Gianna, în vârstă de 13 ani. 

Elicopterul, un model, Sikorsky S-76B, fabricat în 1991, s-a părbușit duminică dimineață, în jurul orei locale 10. Aparatul de zbor aparținea Island Express Holding Corp, o firmă care închiriază elicoptere pentru zboruri charter, și decolase de pe Aeroportul „John Wayne“, în Santa Ana. 

Potrivit unor martori, citați de Los Angeles Times, elicopterul zbura foarte aproape de sol, iar la un moment dat a dispărut în ceață și ulterior s-a produs o explozie de proporții. 

”După zgomot, era clar că ceva nu e în regulă. Şi zbura şi foarte jos. Am văzut cum s-a prăbuşit. A dispărut în ceaţă şi apoi s-a auzit o bubuitură şi s-a văzut o explozie uriaşă. Nimeni nu putea să supravieţuiască după aşa ceva. (...) Pentru că elicopterul zbura foarte aproape de pământ, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Zbura foarte jos, de parcă era în căutarea unui loc de aterizare. Făcea stânga foarte încet. Era aproximativ ora 09.44am şi apoi s-a prăbuşit. Imediat, am sunat la 911”, au precizat martorii pentru sursa citată. 

Conform unui jurnalist Kobe Bryant se îndrepta către un meci de baschet când s-a produs dezastrul. 

Zona în care s-a prăbușit elicopterul a fost împânzită de ambulanţe şi criminalişti. 

Foto: hepta.ro

Kobe Bryant a jucat între 1996 și 2016 pentru Los Angeles Lakers.

A fost unul dintre cei mai populari baschetbaliști din istoria NBA. Acesta a câştigat cinci titluri de campion NBA cu Los Angeles Lakers, trei cu numărul 8 purtat pe tricou şi două cu 24, a fost desemnat cel mai bun jucător din ligă în 2008, cel mai bun baschetbalist al finalelor din 2009 şi 2010, a fost selecţionat de 17 ori pentru All Star Game şi a fost desemnat de patru ori cel mai bun jucător din meciul vedetelor.

Fostul sportiv obișnuia să călătorească des în elicopterul său privat, încă de când juca pentru Lakers.

Kobe era căsătorit cu Vanessa, alături de care avea patru fiice: Gianna, Natalia, Bianca și Capri, cea mai mică dintre ele fiind născută în iunie 2019.

În 2018, Kobe Bryant a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de animație: Dear Basketball (2017). Chiar la finalul acestei săptămâni, Kobe Bryant a fost depășit de LeBron James în topul celor mai buni marcatori din istoria NBA. Kobe Bryant a postat chiar și un mesaj de felicitare pentru James: „Continuă să duci jocul mai departe. Mult respect, fratele meu!".

„Black Mamba", cum era poreclit Kobe Bryant, și-a încheiat cariera cu 33.644 de puncte, toate în tricoul celor de la Lakers, și a căzut pe locul 4 în topul marcatorilor, fiind întrecut, pe lângă LeBron James (33.655), și de Kareem Abdul-Jabbar (38.387) și Karl Malone (36.928).

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Kobe Bryant
 
Loading...