Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Poveste incredibilă din trecutul lui Mike Tyson: Ce a făcut celebrul boxer când și-a prins iubita în brațele lui Wesley Snipes

Poveste incredibilă din trecutul lui Mike Tyson: Ce a făcut celebrul boxer când și-a prins iubita în brațele lui Wesley Snipes

Un articol de: - 02 Iul 2016, 14:25
Sport

Mike Tyson a împlinit 50 de ani și e retras de câțiva buni dar poveștile despe el încă țin prima pagină a ziarelor Una dintre ele a apărut recent și îl împlică și pe actorul Wesșey Snipes.

Rudy Gonzalez, fostul bodyguard al boxerului, a povestit despre unul dintre incidentele ce l-a implicat pe Mike Tyson, scrie sport.ro.

"Într-o seară m-a sunat Mike, care voia să o urmăresc pe iubita lui de atunci, Hope. Aceasta fusese la apartamentul său din Los Angeles și plecase puțin mai devreme decât de obicei, spunând că trebuie să se intâlnească cu un prieten. Mi-a zis să aflu cu cine se intalnește, cu cine vorbește, să îi spun tot ce face în seara aceea. Așa că m-am urcat în Lamborghini-ul Diablo al lui Mike și am urmărit-o până în centrul orașului, acolo unde s-a urcat într-un Lexus negru, în care o aștepta... Wesley Snipes.

I-am dat mesaj lui Mike și în 10 minute un Testarosa galben a venit în fața restaurantului unde se aflau, din care a coborât chiar Mike. Când Hope l-a văzut, a căzut practic din brațele lui Wesley pe podea. Acesta a început să îi zică "Mike, Mike, Mike... hai să ne înțelegem, nu vreau probleme". Mike i-a zis să meargă amândoi în baie pentru a rezolva problema.

Când m-am întors în restaurant, Anthony, celălalt bodyguard, stătea la intrarea în baie și nu lăsa pe nimeni înăuntru. După puțin timp s-a auzit un sunet puternic din baie, după care Mike a ieșit nervos. După ce a plecat, am fost să văd ce s-a întâmplat, iar Wesley Snipes era întins pe jos, sprijinit de perete, inconștient".

 
 
 
Loading...