Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Premieră pentru Roger Federer: Eliminat în sferturi la Monte Carlo

Premieră pentru Roger Federer: Eliminat în sferturi la Monte Carlo

Un articol de: - 15 Apr 2011, 18:05
Foto: brisbanetimes.com.au Sport

Roger Federer a fost eliminat, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Monte Carlo, fiind învins de austriacul Jurgen Melzer, numărul nouă ATP.

Meciul dintre Roger Federer și Jurgen Melzer a avut un deznodământ surprinzător. Elvețianul a fost eliminat după ce a pierdut în ambele seturi cu scorul de 6-4, partida durând puțin sub două ore.

Această înfrângere reprezintă o premieră pentru Federer în 2011, fiind prima oară în acest an când tenismanul părăsește un turneu de tenis mai devreme de faza semifinalelor.

De cealaltă parte, Rafael Nadal a obținut calificarea în penultima fază a turneului, învingându-l pe Ivan Ljubicic, în două seturi, scor 6-1 6-3.

Citeşte mai multe despre:   turneu,   tenis,   Roger Federer,   Rafael Nadal,   premiera
 
 
 
Loading...