Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Președintele Super Ligii nu crede în amenințările UEFA privind excluderea din Champions League. Florentino Perez: Știm salariul lui LeBron James, dar nu pe cel al președintelui UEFA

Președintele Super Ligii nu crede în amenințările UEFA privind excluderea din Champions League. Florentino Perez: Știm salariul lui LeBron James, dar nu pe cel al președintelui UEFA

Un articol de: Vladimir Ionescu - 20 Apr 2021, 11:12
Președintele Super Ligii nu crede în amenințările UEFA privind excluderea din Champions League. Florentino Perez: Știm salariul lui LeBron James, dar nu pe cel al președintelui UEFA foto: Hepta.ro / DPA Images / Oscar J. Barroso Sport

Florentino Perez, celebrul președinte al clubului de fotbal Real Madrid, este și președintele Super Ligii a Europei, competiția nou-anunțată care amenință să prăbușească popularitatea Champions League. Oficialul spaniol nu crede în amenințarea vehiculată de UEFA, potrivit căreia cele trei echipe care au aderat la noul proiect vor fi excluse din semifinalele Ligii Campionilor, și susține că un asemenea scenariu este imposibil.

Super Liga Europei va cuprinde 20 de echipe, dintre care 15 vor avea statut de membru-fondator și vor fi calificate automat în competiție, în timp ce restul locurilor vor fi ocupate în funcție de rezultatele din edițiile precedente. Până acum, 12 cluburi de top de pe continent și-au anunțat prezența în viitoarea întrecere: Real Madrid, FC Barcelona, Atletico Madrid, Juventus Torino, Inter Milano, AC Milan, Manchester United, Manchester City, Liverpool, Arsenal, Chelsea și Tottenham. 

Florentino Perez, președintele Super Ligii Europei, nu crede în amenințările UEFA privind excluderea din Champions League

 

UEFA a discutat deja cu avocații și pregătește o adevărată ofensivă împotriva cluburilor care au ales să participe în Super Liga Europei și pe care le amenință cu excluderea din competițiile interne, continentale și chiar internaționale. Astfel, mai multe nume grele riscă să rateze participarea la Cupa Mondială, iar unele ar putea părăsi brusc chiar și Champions League, deși s-au calificat alături de echipele lor în semifinalele Ligii.

Cu toate acestea, Florentino Perez nu crede în acest scenariu. 

„Real Madrid și celelalte cluburi din Super Ligă nu vor fi excluse din acest sezon al Ligii Campionilor. Nu se va întâmpla, legea ne protejează. Este imposibil!”, a declarat Florentino Perez la El Chiringuito TV, potrivit GSP.

Președintele lui Super Ligii și al lui Real Madrid nu a ratat ocazia de a critica UEFA și La Liga pentru lipsa de transparență.

„De ce nu sunt salariile de la UEFA și La Liga publice? De ce nu li s-au redus salariile în timpul pandemiei, așa cum li s-a întâmplat celorlalți? Avem nevoie de mai multă transparență. Știm salariul lui LeBron James, dar nu pe cel al președintelui UEFA”, a mai spus Florentino Perez.

Citeşte mai multe despre:   Florentino Perez,   Spania,   Super Liga Europei,   UEFA,   UEFA Champions League