Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Procurorii din Italia au pus sechestru pe 211.000 euro din conturile lui Adrian Mutu

Procurorii din Italia au pus sechestru pe 211.000 euro din conturile lui Adrian Mutu

Un articol de: - 28 Ian 2016, 14:04
Procurorii din Italia au pus sechestru pe 211.000 euro din conturile lui Adrian Mutu Foto: digisport.ro Sport

În urma declanșării investigației "Offside" de către Fiscul italian, Adrian Mutu figurează pe lista jucătorilor cărora le-a fost pus sechestru poe bunuri, informează Mediafax.

Gazetta dello Sport a anunțat că atacantul român are pus sub sechestru asigurator o sumă de 211.000 de euro. În ceea ce-l privește pe Mutu, acesta este anchetat de procurorii din Napoli de pe urma transferului la Fiorentina.

Iată lista cu jucătorii și antrenorii cu cele mai mari conturi blocate:

Hernan Crespo (antrenor la Modena, fost jucator la Parma si Inter) - doua milioane de euro, Alessandro Moggi (fostul impresar al lui Adrian Mutu) - un milion de euro, Diego Milito (fost atacant la Inter Milano) - 720.000 de euro, Antonio Nocerino (AC Milan) - 422.000 de euro, Ezequiel Lavezzi (PSG) - 400.000 de euro, German Denis (Atalanta) - 321.000 de euro, Adrian Mutu (ex-Fiorentina si Inter) - 211.000 euro, Adrian Galliani (presedinte Milan) - 240.000 euro.

Cazul pe care procurorii l-au numit "Offside" a fost demarat în urmă cu patru ani, în Napoli, când patru procurori au depistat o rețea în care sunt angajate 35 de cluburi din Seria A și B, precum și peste 100 de persoane.

Frauda de care sunt implicați aceștia se referă la privarea Statului italian de încasarea taxelor provenite din tranzacţiile comerciale privind transferurile de jucători.

Citeşte mai multe despre:   Adrian Mutu,   sechestru,   procurori,   conturi,   Italia