Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Rafael Nadal a fost eliminat în sferturile de finală de la Roma. Diego Schwartzman a jucat impecabil

Rafael Nadal a fost eliminat în sferturile de finală de la Roma. Diego Schwartzman a jucat impecabil

Un articol de: Beatris Ionita - 20 Sep 2020, 09:24
Rafael Nadal a fost eliminat în sferturile de finală de la Roma. Diego Schwartzman a jucat impecabil Sursa Foto: Hepta Sport

Rafael Nadal a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1000 de la Roma, după ce a fost învins în două seturi de argentinianul Diego Schwartzman. Partida disputată sâmbătă s-a terminat cu scorul 6-2, 7-5.
 

 

Învins în cele nouă din zece meciuri directe disputate până acum cu Nadal, Diego Schwartzman a jucat impecabil la partida de la Roma. El nu a greșit aproape deloc și a profitat de procentajele scăzute avute de Nadal la propriul serviciu.

Schwartzman, cap de serie numărul 8 la Roma, se va lupta pentru un loc în finală cu canadianul Denis Shapovalov, care a trecut la rândul său în trei seturi, 6-2, 3-6, 6-2, de bulgarul Grigor Dimitrov. În cealaltă semifinală se vor înfrunta sârbul Novak Djokovic, numărul 1 mondial, şi norvegianul Casper Ruud.
Tenismanul spaniol a renunţat la turneele Cincinnati şi US Open pentru a se concentra asupra competiţiei de la Roma, după şase luni de pauză luată din cauza pandemiei.

 

Rafael Nadal, 12 titluri de Grand Slam pe zgură

 

Rafael Nadal are în palmares 19 titluri de Grand Slam. 12 dintre acestea le-a cucerit pe zgură, la Roland Garros. De asemenea, are în „CV" și două medalii olimpice de aur, una la simplu (2008) și alta la dublu (2012). În plus, are și 5 titluri la Cupa Davis. ULTIMA ORĂ! Se REIAU ALEGERILE pentru funcţia de PRIMAR!

Pentru Rafael Nadal, 2019 a fost un alt sezon de excepție. A câștigat US Open și Roland Garros. Astfel, anul trecut a încasat peste 16 milioane de dolari și a încheiat anul pe prima poziție în clasamentul ATP.

Într-un top realizat la începutul anului trecut, Rafael Nadal figurează pe locul 239 în topul celor mai bogați spanioli, cu o avere estimată la aproape 200 de milioane de euro. 

În prezent, Rafael Nadal se află pe locul 2 în ierarhia ATP. 

Citeşte mai multe despre:   Rafael Nadal