Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Moment amuzant cu Rafael Nadal, care nu știe să facă live pe Instagram: Roger Federer, pus în așteptare de mai multe ori (VIDEO)

Moment amuzant cu Rafael Nadal, care nu știe să facă live pe Instagram: Roger Federer, pus în așteptare de mai multe ori (VIDEO)

Un articol de: Ramona Zaharia - 21 Apr 2020, 14:51
Moment amuzant cu Rafael Nadal, care nu știe să facă live pe Instagram: Roger Federer, pus în așteptare de mai multe ori (VIDEO) Foto: Hepta Sport

Doi mari jucători de tenis au oferit momente comice fanilor pe rețelele de socializare, în contextul pandemiei de coronavirus, care i-a făcut să petreacă mai mult timp în casă și să respecte anumite reguli de distanțare socială.

Mai precis, Rafael Nadal și Roger Federer au oferit un live neașteptat pe Instagram, cei doi stârnind amuzamentul fanilor din toată lumea și devenind subiectul unui videoclip viral.

Roger Federer, pus în așteptare de mai multe ori

 

Rafael Nadal a demonstrat că nu se descurcă cu rețelele de socializare, neștiind cum să facă un live pe Instragam că cum să invite pe cineva în discuție.

Astfel că,  l-a pus de mai multe ori pe Roger Federer în așteptare. Întreaga scenă a fost surprinsă de Andy Murray, cel care l-a luat la mișto pe campionul de la Roland Garros.

Moment amuzant cu Rafael Nadal, care nu știe să facă live pe Instagram: Roger Federer, pus în așteptare de mai multe ori (VIDEO)

Rafael Nadal: ”După cum puteți vedea, sunt un dezastru”

 

Sportivul le-a mărturisit fanilor că este prima dată când face un live pe rețeaua de socializare și speră să le placă.

”După cum puteți vedea, sunt un dezastru”, a afirmat el râzând.

În cele din urmă, după mai multe încercări Nadal și Federer au reușit să se conecteze, Nadal ajungând la concluzia că sunt ”destul de bătrâni pentru asta”.

În comentarii, sportivul Andy Murray a scris că nu este sigur dacă Nadal știe cum să invite pe cineva în live.

”Asta e genial. Poate să câștige de 52 de ori la French Open, dar nu poate să facă Instagram-ul să funcționeze”, a adăugat Murray.

Rafael Nadal și Roger Federer, discuții despre antrenamente

 

Rafael Nadal i-a mărturisit lui Federer că nu a mai atins racheta de tenis de la Indian Welle, cel din urmă spunând că este perfect acest lucru.

”Nu vei mai fi în stare să joci tenis când vom reveni pe teren”, a completat Roger, scrie hotnews.ro.

Cu toate acesta Nadal a zis: ”Uff, sper să îmi mai amintesc câte ceva”.

Rafael Nadal: ”Pot juca baschet cu mâna dreaptă, dar nu tenis”

 

Acesta a mărturisit, în timpul discuției, că nu poate juca tenis cu mâna dreaptă, deși, la început o făcea.

”Pot să fac orice cu mâna dreaptă, pot juca baschet, dar nu tenis. La început jucam cu ambele mâini, iar oamenii cu care lucram nu știau dacă sunt dreptaci sau stângaci”, a spus Nadal.

Sportivul, indignat că nu poate juca tenis în acastă perioadă

 

Sportivul consideră că unele lucruri care țin de pandemia de coronavirus sunt ilogice și nu înțelege de ce nu poate practica tenisul, mai ales că acesta este unul în care se poate păstra distanța de siguranță, potrivit digisport.ro.

”Am înţeles situaţia, dar cu toate astea există multe lucruri care nu sunt logice. Însă trebuie să acceptăm regulile şi să trăim cu ele. Am înţeles că suntem într-o situaţie foarte complicată, că guvernul se confruntă cu o situaţie fără precedent şi înţeleg, de asemenea, că cine se poate antrena sau nu este ultimul lucru la care ei se gândesc (...) Este adevărat că nu înţeleg prea bine de ce nu putem juca tenis, în timp ce mulţi oameni merg la serviciu. Mai ales în sportul nostru, unde păstrăm distanţe de siguranţă”, a afirmat el.

Citeşte mai multe despre:   Rafael Nadal,   Roger Federer,   coronavirus