Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Roger Federer este accidentat şi nu poate să joace finala Turneului Campionilor: Novak Djokovic câștigă fără meci

Roger Federer este accidentat şi nu poate să joace finala Turneului Campionilor: Novak Djokovic câștigă fără meci

Un articol de: -
Sport

Elvețianul Roger Federer, numărul 2 ATP, s-a retras de la finala Turneului Campionilor de la Londra, acuzând probleme medicale la spate, relatează AFP.

El urma să îl întâlnească în finală pe Novak Djokovic, numărul 1 mondial, care câștigă, astfel, finala turneului, fără meci.

„Nu pot să joc, e prea riscant la vârsta mea”, a declarat Federer, în vârstă de 33 de ani.

Elvețianul urmează să participe, începând de vineri, la finala Cupei Davis împotriva Franței.
Novak Djokovici a devenit câştigătorul Turneului Campionilor. Acesta este al patrulea succes la Turneul Campionilor pentru Djokovici, după cele din 2008, 2012 şi 2013. Sârbul este primul după Ivan Lendl (1985-1987) care se impune de trei ori consecutiv.

În locul finalei, organizatorii au programat un meci demonstrativ între Djokovici şi scoţianul Andy Murray.


Citeşte mai multe despre:   Roger Federer,   Novak Djokovic
 
 
 
Loading...