Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Roger Federer și Lleyton Hewitt vor juca un meci demonstrativ de tenis cu un format ”revoluționar”

Roger Federer și Lleyton Hewitt vor juca un meci demonstrativ de tenis cu un format ”revoluționar”

Un articol de: - 25 Noi 2014, 18:28
Roger Federer și Lleyton Hewitt vor juca un meci demonstrativ de tenis cu un format ”revoluționar” Foto: telegraph.co.uk Sport

Elveţianul Roger Federer şi australianul Lleyton Hewitt vor disputa, înainte de Australian Open, un meci demonstrativ de tenis, cu un format "revoluţionar", cu seturi de câte patru ghemuri şi fără neţ la serviciu, având scopul de a reduce timpul petrecut pe teren de jucători, informează AFP.

Partida va avea loc la 12 ianuarie, la Sydney, după sistemul cel mai bun din cinci seturi, fiind aplicate următoarele patru reguli noi: fără neț la serviciu, fără punct de avantaj la egalitate 40-40, câștigătorul setului este primul jucător care ajunge la patru ghemuri obţinute și, în caz de egalitate la 3, se dispută un tie-break.

Potrivit promotorilor acestui format, inspirat din crichet şi testat la cluburile australiene, scopul este de a reduce la jumătate timpul unei partide.

"Aceste format ar trebui să revoluţioneze tenisul, în special cel practicat la cluburi şi cel jucat în timpul liber", a declarat preşedintele federaţiei australiene, Craig Tiley.

Roger Federer s-a arătat entuziasmat de ideea de a disputa acest "meci special" împotriva vechiului său prieten.

Cei doi tensimeni în vârstă de 33 de ani s-au înfruntat de 27 de ori din 1999, cu 18 victorii obţinute de Federer. Hewitt s-a impus în ultima lor dispută, care a avut loc în ianuarie, la turneul de la Brisbane.

Citeşte mai multe despre:   tenis