Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport România - Armenia, 53-13, la handbal feminin

România - Armenia, 53-13, la handbal feminin

Un articol de: - 26 Mar 2011, 18:10
Foto: evz.ro Sport

Echipa naţională de handbal feminin "Under 17" a României a câştigat sâmbătă la Iaşi cea de a doua partidă din cadrul Turneului de calificare la Campionatele Europene din Cehia, impunându-se, cu scorul de 57-13 în faţa Armeniei. La finalul partidei, antrenorul echipei naţionale, Seviştean Popa, a declarat că se aşteaptă ca jucătoarele române să se califice la Campionatele Europene de pe primul loc al turneului ce se dispută la Iaşi.

"Am jucat până acum cu echipele naţionale ale Armeniei şi Israelului, două echipe mai slabe. Noi trebuie să pregătim bine meciul de mâine (n.r. duminică), cu Olanda, pentru a ieşi cu fruntea sus de la acest turneu. Suntem peste olandeze la toate capitolele, cred eu, şi tocmai de aceea trebuie să ne calificăm de pe primul loc", a spus Seviştean Popa.

Prezentă la Iaşi, jucătoarea echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Cristina Neagu, a precizat că prin multă muncă multe jucătoare din actuala naţională Under 17 pot ajunge la echipa mare: "Îmi place această echipă a României. Cu multă dăruire, cu multă ambiţie şi bucurându-se de handbal, multe fete din această echipă pot face pasul spre echipa mare în câţiva ani. Victoriile aduc victorii şi cu multă muncă eu cred că pot obţine un rezultat bun la Europene".

Citeşte mai multe despre:   handbal feminin,   Cristina Neagu
 
 
 
Loading...