România, Bulgaria, Serbia și Grecia vor să organizeze MONDIALUL din 2030
România, Bulgaria, Serbia și Grecia iau în calcul înscrierea în competiția pentru organizarea comună a Campionatului Mondial din 2030. Șefii de Guverne din cele patru țări au abordat în detaliu acest subiect în cadrul summit-ului de la Varna. La discuții, România a fost reprezentată de premierul Viorica Dăncilă.
"Prin intermediul sportului, cooperarea dintre cele 4 țări se va adânci și mai mult. De aceea vom lua în calcul să găzduim un eveniment sportiv major", a spus primul-ministru Greciei, Alexis Tsipras, citat de gsp.ro.
Chiar Cupa Mondială din 2030 ar urma să fie luată în calcul pentru a fi găzduită de cele 4 țări.
"Așa cum Bulgaria și Italia au găzduit Campionatul Mondial de volei în urmă cu o lună, putem găzdui Cupa Mondială de fotbal în cele 4 țări", a spus Boyko Borisov, premierul Bulgariei.