Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport România întâlnește Lituania în calificarea pentru Campionatul European la handbal

România întâlnește Lituania în calificarea pentru Campionatul European la handbal

Un articol de: -
Sport
(P) Federația Româna de Handbal anunță organizarea unei competiții extrem de importante între echipele naționale de handbal ale României și Lituaniei, pentru calificarea la Campionatul European 2016! Competiția va avea loc joi, 8 octombrie 2015, în sala Traian din Râmnicu Vâlcea.

La eveniment sunt așteptați peste 2500 de suporteri. Intrarea la meci se va face pe baza de invitații și bilete cu valoare 0 lei.

Deși intrarea este gratuită, competiția se va desfășura în condiții de maximă securitate, evitându-se incidentele în tribunele suporterilor, deoarece paza și protectia evenimentului vor fi asigurate de una dintre cele mai influente companii naționale de securitate, Caldo Privat Security.

Caldo Privat Security este o companie națională înființată în 2007, licențiată, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor, cu Licența nr. 1087/P/2007 și pentru activitatea de proiectare, instalare, modificare, întreținere a componentelor și a sistemelor de alarmare împotriva efracției cu Licență nr. 2330/ T /2011.





 

 



 
 
 
Loading...