Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport România, victorie lejeră în Liga Naţiunilor. 3-0 cu Lituania, într-un meci în care a debutat Ianis Hagi

România, victorie lejeră în Liga Naţiunilor. 3-0 cu Lituania, într-un meci în care a debutat Ianis Hagi

Un articol de: B1.ro - 17 Noi 2018, 23:37
România, victorie lejeră în Liga Naţiunilor. 3-0 cu Lituania, într-un meci în care a debutat Ianis Hagi Foto: Federația Română de Fotbal / Facebook Sport

Naţionala de fotbal a României a obţinut o victorie categorică, sâmbătă seară la Ploieşti, învingând cu scorul de 3-0 echipa Lituaniei, într-un meci contând pentru grupa a patra a diviziei C a Ligii Naţiunilor.

Golurile au fost înscrise de George Puşcas (minutul 7), Claudiu Keşeru (minutul 47) şi de Nicuşor Stanciu (minutul 65), într-un meci în care a debutat Ianis Hagi.
Fiul lui Gică Hagi a fost introdus pe teren în minutul 68, în locul lui Claudiu Keşeru.

Echipa Lituaniei a jucat în inferioritate numerică pe final, din minutul 89, când a fost eliminat Novikovas.

Partida s-a jucat fără spectatori, ca urmare a Deciziei Comisiei de Disciplină a UEFA.  Sancţiunea a fost acordată pentru scandările rasiste ale fanilor la meciul România – Serbia, de pe Arena Naţională. 

În urma victoriei, "tricolorii" urcă pe locul 2 în grupă, la două puncte de Serbia. Ei păstrează șanse matematice la prima poziție în grupa din Liga Națiunilor.

România va merge la Podgorica, unde are nevoie de un egal cu Muntenegru pentru a-şi păstra actuala poziţie.
Tot sâmbătă, în aceeaşi grupă din Liga Naţiunilor naţionala Serbiei a învins cu 2-1 Muntenegru.

Clasamentul grupei, înaintea ultimelor două meciuri, este următorul: 1. Serbia – 11 puncte, 2. România – 9 puncte, 3. Muntenegru – 7 puncte, 4. Lituania – 0 puncte.
În ultima etapă, programată pe 20 noiembrie, se vor disputa partidele Serbia – Lituania şi Muntenegru – România, ambele de la ora 21.45.

Citeşte mai multe despre:   Lituania,   Liga Natiunilor,   Stiri Ploiesti