Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Rugbyștii de la RC Grivița și Sportul Studențesc, gest solidar pentru oamenii străzii. Aceștia au donat haine și mâncare (VIDEO)

Rugbyștii de la RC Grivița și Sportul Studențesc, gest solidar pentru oamenii străzii. Aceștia au donat haine și mâncare (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 22 Ian 2016, 20:37
Rugbyștii de la RC Grivița și Sportul Studențesc, gest solidar pentru oamenii străzii. Aceștia au donat haine și mâncare (VIDEO) Foto: B1TV Sport

Rugbiştii de la RC Grivița au arătat că ştiu lecţia solidarităţii. Impresionaţi că oamenii străzii abia mai pot respira din cauza gerului, jucătorii le-au donat acestora haine groase şi mâncare, conform B1TV.

Sportivii au vrut ca gestul lor să fie urmat şi de alţii şi au lansat o provocare. Iar dorinţa li s-a îndeplinit. Şi cei de la Sportul le-au urmat exemplul şi au întins o mână de ajutor oamenilor fără adăpost.

Chiar dacă afară gerul aproape că îţi tăia respiraţia, rugbyştii de la RC Grivița nu au stat pe gânduri şi le-au sărit în ajutor oamenilor străzii. Au mers la Gara de Nord din Capitală şi le-au dus celor care nu se pot bucura de căldură haine groase, dar şi mâncare.

Rugbyştii au lansat şi o provocare. „Griviţa înseamnă mai mult decât rugby. Îi invităm pe prietenii noştri de la Sportul la un gest umanitar”, au spus aceștia.

Iar cei de la Sportul nu au stat pe gânduri. Au pus mână de la mână, au strâns alimente şi haine, apoi le-au împărţit celor fără adăpost

„Suntem echipa Sportul Studențesc și provocăm în continuare Dinamio București să facă acelaşi lucru”, au spus la rândul lor jucătorii Sportului Studențesc.

Gestul umanitar al jucătorilor a strâns sute de like-uri și comentarii pe Facebook. Oamenii i-au felicitat și le-au mulţumit pentru iniţiativă.

Rugbyștii de la RC Grivița și Sportul Studențesc, gest solidar pentru oamenii străzii

 

Citeşte mai multe despre:   Sportul Studentesc,   haine,   mancare