Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Simona Halep primește SFATURI de la antrenorul Serenei Williams: Să treacă peste finala de la Roland Garros pentru că Wimbledonul e aproape

Simona Halep primește SFATURI de la antrenorul Serenei Williams: Să treacă peste finala de la Roland Garros pentru că Wimbledonul e aproape

Un articol de: - 12 Iun 2017, 22:41
Simona Halep primește SFATURI de la antrenorul Serenei Williams: Să treacă peste finala de la Roland Garros pentru că Wimbledonul e aproape Foto: Gsp Sport

Simonei Halep îi este greu să depășească momentul dificil după finala pierdupă la Roland Garros. Tenismena a condus cu 6-4 şi 3-0 în meciul piercut în faţa Jelenei Ostapenko. Celebrul antrenor Patrick Mouratoglou are încredere în Simona și este de părere că ea poate să depășească repede acest eșec. Antrenorul Serenei Williams îi dă sfaturi româncei, potrivit fanatik.ro.

„Sunt absolut convins! Cu siguranţă poate trece peste. Va fi dificil, evident! Îi este foarte greu acum, dar trebuie să aibă puterea să se regrupeze şi să folosească această experienţă de la Roland Garros pentru a cuceri alte Grand Slamuri viitoare. Poate deveni numărul 1 mondial chiar luna viitoare, din fericire pentru ea, aşa că asta o poate ajuta. Nu poţi decât să laşi timpul să vindece rănile.

Să se gândească la toate lucrurile excelente pe care le-a făcut în ultimele săptămâni/luni. A câştigat o mulţime de meciuri şi să nu uite că încrederea în propriile forţe a ajutat-o să le câştige. Ştiu că a pierdut cel mai important meci pe care dorea să-l câştige, dar este, la urma urmei, doar un meci! Va avea atâtea alte oportunităţi de-a lungul carierei. Sunt convins că va trece peste. Are un antrenor excelent, care va şti cum să o ajute pe Simona să treacă peste finala de la Roland Garros şi să o monteze pentru viitoarele turnee. Pentru că Wimbledonul e aproape”, a spus Mouratoglou.

 

Citeşte mai multe despre:   Simona Halep,   Roland Gaross