Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport ȘOC în sport! Și-a anunțat RETRAGEREA la Roland Garros. Tenismena a părăsit terenul ÎN LACRIMI (FOTO)

ȘOC în sport! Și-a anunțat RETRAGEREA la Roland Garros. Tenismena a părăsit terenul ÎN LACRIMI (FOTO)

Un articol de: B1.ro - 30 Mai 2019, 12:41
foto: Pixabay Sport

Sportul mai pierde o stea. O mare campioană a lumii se retrage din viata sportivă.

Sportiva cehă Lucie Safarova, 32 de ani, și-a anunțat retragerea după ce a pierdut meciul la dublu de la Roland Garros.

BIETUL MIHAI CONSTANTINSCU! S-A ÎNTÂMPLAT ÎN URMĂ CU CÂTEVA MINUTE! FANII AU AJUNS DEJA LA SPITAL! Imagini EMOȚIONANTE

“Tenisul mi-a oferit foarte multe şi m-a învăţat disciplina şi munca grea. Acel sentiment de câştigătoare a unui grand slam sau la Jocurile Olimpice este minunat! Sunt norocoasă că am putut să călătoresc şi să îmi împlinesc multe vise jucând în circuit şi pentru ţara mea. Am amintiri minunate şi pot privi în urmă cu mândrie”, a declarat Safarova, potrivit wtatennis.com.

LACRIMI ÎN SHOWBIZ! APARIȚIE MACABRĂ LA PARASTASUL LUI RĂZVAN CIOBANU! INVITAȚII ȘI-AU FĂCUT CRUCE

Safarova a câștigat de-a lungul carierei şapte titluri la simplu şi 15 la dublu, unele de grand slam.

De asemeena, aceasta mai are în palmares şi patru trofee Fed Cup.

REGRETE ETERNE PENTRU SILVIU PRIGOANĂ! A MURIT CU ZILE! BAHMUȚEANCA A IZBUCNIT ÎN LACRIMI

Citeşte mai multe despre:   Lucie Safarova
 
 
 
Loading...