Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport Islanda - România 2-1. Naționala lui Rădoi, fără șanse în fața nordicilor. EURO va fi găzduit la București fără „tricolori"

Islanda - România 2-1. Naționala lui Rădoi, fără șanse în fața nordicilor. EURO va fi găzduit la București fără „tricolori"

Un articol de: Andi Miron - 08 Oct 2020, 23:39
Islanda - România 2-1. Naționala lui Rădoi, fără șanse în fața nordicilor. EURO va fi găzduit la București fără „tricolori" Sport

UPDATE 23:38 - România a pierdut cu 2-1 în fața Islandei, în urma unei partide în care jocul României nu a dat mari speranțe. Gylfi Sigurdsson a reușit dubla pentru gazde, în minutele '16 și '35, iar Alexandru Maxim a redus din diferență în minutul '62. Islandezii au avut și un gol anulat, în minutul '27. 

Astfel, România ratează încă un turneu final, iar Islanda va juca barajul pentru EURO cu Ungaria, care a învins Bulgaria cu 3-1 în deplasare. 

_

Islanda - România se joacă în seara de joi, 8 octombrie, de la ora 21:45. Partida se dispută într-o singură manșă, din cauza pandemiei de COVID-19, la Reykjavik și are o miză extrem de importantă: șansa calificării la EURO 2020, turneul care în cele din urmă se va disputa în 2021. Partida îl va avea la centru pe experimentatul arbitru sloven Damir Skomina (44 de ani). 

Cu Mirel Rădoi la cârmă, naționala României a arătat în cele două meciuri din UEFA Nations League o nouă față. Un joc ofensiv, curajos, iar perspectivele sunt pozitive. În ultimele două partide, România a făcut egal cu Irlanda de Nord, 1-1, în urma unei confruntări dominate de „tricolori" și a învins Austria cu scorul de 3-2. 

De partea cealaltă, în ultimele partide din septembrie, Islanda a pierdut cu Belgia, 5-1 și cu Anglia, 1-0. Perioada de glorie a „vikingilor" a fost 2014-2016, când au reușit să se califice la Mondial și la European, competiții în cadrul cărora au făcut o figură frumoasă. 

 

Islanda - România | Echipele probabile

 

Islanda (4-4-2): Halldorsson – Pallson, Arnason, R. Sigurdsson, Skulason – J. Gudmundsson, G. Sigurdsson, Gunnarsson, Bjarnason – Sigthorsson, A. FinnbogasonVeste de ULTIMĂ ORĂ despre Corina Chiriac. S-a întâmplat chiar AZI

Rezerve: Kristinsson, Runarsson, Saevarsson, Ingason, Eyjolfsson, Magnusson, Kjartansson, Traustason, Bodvarsson, Hermannsson, A. Gudmundsson, Sigurjonsson, Anderson

Selecționer: Erik Hamren

România (4-3-1-2): C. Tătărușanu – S. Hanca, Dr. Grigore, A. Burcă, Camora – Al. Maxim, Al. Crețu, N. Stanciu – Al. Mitriță - D. Alibec, G. Pușcaș

Rezerve: Fl. Niță, Lazar, Cr. Manea, Toșca, M. Bălașa, Bancu, C. Deac, R. Marin, Cicâldău, I. Hagi, Keșeru, G. Iancu

Selecționer: Mirel Rădoi

 

România, de două ori mai valoroasă decât Islanda, din punct de vedere al cotei de piață

 

Lotul islandezilor este cotat la doar 29 de milioane de euro, în timp ce trupa lui Rădoi valorează 62 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt. 

Au apărut mulți jucători tineri în naționala Islandei, însă de bază rămân veteranii, foarte mulți trecuți de 30 de ani. Astfel, este posibil ca în „primul 11" al islandezilor să fie nu mai puțin de 9 jucători de la Europeanul din 2016. 

Naționala Islandei pare că se află pe o pantă descendentă, dar casele de pariuri o văd favorită, cu o cotă de 2.45 în caz de victorie, spre deosebire de 3.20 pentru România. În cazul unui egal, bookmakerii au oferit o cotă de 3.14. 

 

Ce scriu jurnaliștii din Islanda despre meciul cu România

 

Presa din Islanda a prefațat partida din seara de 8 octombrie. Jurnaliștii și-au amintit de Gică Hagi, dar l-au menționat și pe fiul său, Ianis, din noua generație. 

 „Hagi, un nume care ne-a dat mereu bătăi de cap.

Islanda și România s-au mai întâlnit de două ori până acum, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 1998. Primul duel a avut loc în octombrie 1996, pe Laugardalsvollur, iar România s-a impus cu 4-0. Gheorghe Hagi a înscris doar un gol atunci, dar apoi a reușit o dublă în retur, în septembrie 1997, când România a câștigat din nou cu 4-0.

Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe Hagi, evoluează în prezent pentru echipa națională a României. Ianis se află sub contract cu Rangers, în Scoția", au notat jurnaliștii de la mbl.is.

 

Islanda - România, baraj EURO 2020 | Lotul convocat de Mirel Rădoi

 

Portari: Ciprian Tătărușanu (AC Milan/Italia, 69/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), David Lazar (Astra, 0/0)

Fundași: Sergiu Hanca (KS Cracovia/Polonia, 5/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 1/0), Cristi Manea (CFR Cluj, 10/1), Dragoș Grigore (Ludogorets/Bulgaria, 38/1), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 19/0), Mihai Bălașa (Universitatea Craiova, 6/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 15/0), Mario Camora (CFR Cluj, 0/0)

Mijlocași: Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 39/5), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 21/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 39/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 7/0), Gabriel Iancu (FC Viitorul Constanța, 1/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 24/4), Alexandru Mitriță (New York City FC/SUA, 11/2), Ianis Hagi (Rangers/Scoția, 11/0)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets/Bulgaria, 37/13), Denis Alibec (Astra, 12/2), George Pușcaș (Reading/Anglia, 16/7).

 

Ce numere vor purta pe tricou jucătorii naționalei României, în meciul cu Islanda, din barajul pentru EURO
 

Mario Camora are mari șanse să debuteze diseară în flancul stâng al defensivei. Astfel, îi va lua locul lui Bancu. Căpitanul de la CFR va evolua cu numărul 22, iar numărul 10 al naționalei va fi Alexandru Maxim. 

Ianis Hagi, care a mai jucat și el cu numărul 10, își păstrează tricoul cu numărul 14, pe care l-a avut și în ultimele dueluri, cu Irlanda de Nord, 1-1 și Austria, 3-2. Denis Alibec va fi „șeptarul", iar Pușcaș numărul 9. 

 

1 – Florin Niță
2 – Alexandru Crețu
3 – Alin Toșca
4 – Sergiu Hanca
5 – Mihai Bălașa
6 – Cristian Manea
7 – Denis Alibec
8 – Alexandru Cicâldău
9 – George Pușcaș
10 – Alexandru Maxim
11 – Nicușor Bancu
12 – Ciprian Tătărușanu
13 – Claudiu Keșeru
14 – Ianis Hagi
15 – Andrei Burcă
16 – David Lazar
17 – Ciprian Deac
18 – Răzvan Marin
19 – Gabriel Iancu
20 – Alexandru Mitriță
21 – Dragoș Grigore
22 – Mario Camora
23 – Nicolae Stanciu

 

Meciurile din cadrul barajului pentru calificarea la EURO

 

Câștigătoarea duelului dintre Islanda și România va juca pe 12 noiembrie în finala barajului pentru EURO cu Bulgaria sau Ungaria.

 

Bulgaria - Ungaria: Islanda - România

Bosnia - Irlanda de Nord; Slovacia - Irlanda

Novegia - Serbia; Scoția - Israel

Georgia - Belarus; Macedonia de Nord - Kosovo.

 

Citeşte mai multe despre:   fotbal,   EURO,   EURO 2020,   nationala romaniei,   echipa nationala,   nationala de fotbal a romaniei