Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport UEFA a sancționat Federația ungară după meciul cu România

UEFA a sancționat Federația ungară după meciul cu România

Un articol de: -
Foto: uefa.org Sport

Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a hotărât amendarea Federației din Ungaria cu 70.000 de euro și sancţionarea ei cu disputarea următorului meci de pe teren propriu cu porţile închise, în urma neregulilor semnalate la partida cu România, din preliminariile Euro-2016, informează Mediafax.

Federația ungară a fost vizată pentru blocarea scărilor, tulburări provocate de spectatori - lipsă de respect faţă de imnul naţional - şi pentru comportament rasist.

Nici Federația română nu a scăpat nesancționată după acest meci. Și în cazul ei amenda a fost tot de 70.000 de euro pentru încălcarea prevederilor articolului 16 (2), literele c (pirotehnie), e (banner ilegal), respectiv g şi h (tulburări provocate de spectatori - lipsă de respect faţă de imnul naţional şi lupte între suporteri) din Regulamentul Disciplinar.

Naţionala României a întâlnit Ungaria în deplasare pe 4 septembrie. Meciul s-a terminat cu scorul de 0-0.

Citeşte mai multe despre:   UEFA,   meci,   frf
 
 
 
Loading...