Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport UEFA și FIFA au suspendat Federația Bosniacă de Fotbal

UEFA și FIFA au suspendat Federația Bosniacă de Fotbal

Un articol de: - 01 Apr 2011, 11:40
Foto: fourfourtwo.com Sport

Federația Bosniacă de Fotbal a fost suspendată, vineri,  "până la noi ordine" de FIFA și UEFA, întrucât aceasta nu a acceptat schimbarea statutului în conformitate cu recomandările celor două instituții, informează site-ul UEFA.

Comitetul general al Federației Bosniace de Fotbal nu a reușit să strângă voturile necesare pentru adoptarea statutului impus de UEFA și FIFA. Din 54 de delegați, 22 au votat pentru, în timp ce 32 au votat împotrivă. Drept consecință, Federația Bosniacă de Fotbal își perde orice drept de membru, iar reprezentanții clubului sportiv nu au dreptul de a participa la competiții internaționale până când problema nu va fi rezolvată.

Potrivit sursei precizate, FIFA și UEFA și-au declarat regretul față de această decizie și urmează să se întâlnească într-o ședință pentru a decide cum vor aduce înapoi în familia fotbalului clubul bosniac.

Citeşte mai multe despre:   UEFA,   fifa
 
 
 
Loading...