Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Sport „Va fi un avantaj pentru mine!". Avertismentul lui Ianis Hagi pentru Nicolae Stanciu, înaintea super-duelului Rangers - Slavia, din Europa League

„Va fi un avantaj pentru mine!". Avertismentul lui Ianis Hagi pentru Nicolae Stanciu, înaintea super-duelului Rangers - Slavia, din Europa League

Un articol de: Andrei Vlad - 03 Mar 2021, 13:45
„Va fi un avantaj pentru mine!". Avertismentul lui Ianis Hagi pentru Nicolae Stanciu, înaintea super-duelului Rangers - Slavia, din Europa League foto: Hepta.ro / DPA Images / Andrew Milligan Sport

Ianis Hagi este nerăbdător să-l întâlnească pe Nicolae Stanciu în duelul Glasgow Rangers - Slavia Praga, din UEFA Europa League. Fostul jucător de la Viitorul a prefațat dubla pentru The Scotsman. 

Hagi și Stanciu sunt buni prieteni și până acum, în cadrul naționalei, au apucat să-și povestească diverse „secrete" de la echipele de club. Ianis crede că din acest punct de vedere, pleacă cu un avantaj important.

„Îl cunosc foarte bine pe Nicolae și am jucat cu el în ultimii doi ani la echipa națională. Până acum câteva luni, discutam despre Slavia, despre ce fel de echipă sunt. Așa că știu la ce să mă aștept. Cu siguranță, faptul că Nicolae Stanciu joacă la Slavia va fi un avantaj pentru mine.

Va fi un meci frumos, dar din păcate nu vom avea din nou fani în tribune, nici acasă, nici în deplasare. Ne lipsesc în Europa sezonul acesta, dar asta este. Va fi frumos să mă lupt cu Nicolae, dar evident că încercăm să ne calificăm în runda următoare”, a declarat Ianis Hagi pentru presa din Scoția. 

 

Rangers vs. Slavia, duelul celor mai puternice echipe din Scoția și Cehia

 

Meciul tur, Slavia - Rangers se va disputa joi, 11 martie, de la ora 19.55, iar returul, care se va juca în Scoția, este programat pentru 18 martie, ora 22.00.

În campionat, Glasgow Rangers este lider autoritar, cu 82 de puncte. Se află la 15 puncte de rivala Celtic, în condițiile în care are disputat un meci mai puțin. De partea cealaltă, Slavia domină categoric în Cehia cu 55 de puncte, la 11 puncte în fața rivalei Sparta, care are un meci mai puțin. 

În actualul sezon, Stanciu are 7 goluri și 6 assisturi în 28 de apariții, în timp ce Hagi a reușit 6 goluri și 11 pase decisive în 35 de partide, în toate competițiile. Doliu în fotbalul românesc: a murit un fost campion!

Citeşte mai multe despre:   Ianis Hagi,   Nicolae Stanciu