Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știință Calendar Bacalaureat 2021. Când vor fi simulările și când vor susține examenele absolvenții claselor a XII-a

Calendar Bacalaureat 2021. Când vor fi simulările și când vor susține examenele absolvenții claselor a XII-a

Un articol de: Catinca Giosanu - 03 Noi 2020, 13:19
Calendar Bacalaureat 2021. Când vor fi simulările și când vor susține examenele absolvenții claselor a XII-a Foto: Pixabay Știință

Calendar Bac 2021. Ministerul Educației și Cercetării a aprobat calendarul examenului de bacalaureat, care va fi organizat anul viitor în două sesiuni. De asemenea, Ministerul Educației a publicat mai multe modele de subiecte pentru Bacalaureat 2021.

Ministrul educației, Monica Anisie, a anunțat data la care absolvenții claselor a XII-a vor susține examenele de bacalaureat. Examenele de Bacalaureat 2021 încep pe 14 iunie cu probele orale la limba română, iar pe 28 iunie 2021 demarează probele scrise. Primele rezultate de la Bacalaureat vor fi afișate pe 9 iulie 2021.

 

 

Simulări pentru Bacalaureatul din 2021

 

 

În ceea ce privește simulările pentru bacalaureatul din 2021, cel mai probabil, acestea se vor desfășura la fel ca până acum. Reamintim faptul că anul acesta, Simularea examenului de Bacalaureat 2020 a fost organizată la finalul lunii martie, în aceeași perioadă cu simularea Evaluării Naționale.

 

 Venise să facă curățenie în casa unei bătrâne oarbe. În dormitorul femeii avea să facă o descoperire înfiorătoare. Se afla acolo de 20 de ani

Calendarul Bacalaureatului din 2021

 

 

Examenele de Bacalaureat 2021 se vor desfășura la datele prevăzute în ordinul nr. 5.453/2020 semnat de ministrul educației. Cu toate că anul acesta, probele de competențe la BAC 2020 nu au fost susținute, în 2021, probele orale de la bacalaureat nu vor mai fi echivalate cu mediile din liceu sau cu certificate obținute la respectivele discipline. Prin urmare, absolvenții claselor de liceu vor susține anul viitor și probele orale, așa cum se întâmpla până să apară pandemia de Covid-19.

 

Sesiunea iunie - iulie 2021

 

  • 31 mai - 4 iunie 2021 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2021 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 14-16 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A
  • 16-17 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
  • 18-23 iunie 2021 Evaluarea competențelor digitale - proba D
  • 23-25 iunie 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 28 iunie 2021 Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă
  • 29 iunie 2021 Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
  • 30 iunie 2021 Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
  • 1 iulie 2021 Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
  • 5 iulie 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 - 18,00
  • 6 - 9 iulie 2021 Rezolvarea contestațiilor
  • 9 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale

 

Sesiunea august – septembrie 2021

 

  • 19 - 26 iulie 2021 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 16 august 2021 Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă
  • 17 august 2021 Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
  • 18 august 2021 Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
  • 19 august 2021 Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
  • 23-24 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 25 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B
  • 26 - 27 august 2021 Evaluarea competențelor digitale - proba D
  • 30 - 31 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională - proba C
  • 31 august 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 - 18,00)
  • 1- 3 septembrie 2021 Rezolvarea contestațiilor
  • 3 septembrie 2021 Afișarea rezultatelor finale

De menționat este că elevii de clasa a XII-a pot descărca deja modele de subiecte la Limba română, Limba şi literatura maternă, Matematică, Istorie, Anatomie – Biologie, Chimie, Fizică, Geografie, Informatică, Socio umane, pentru a se pregăti pentru examenele de BAC 2021. Acestea se regăsesc pe site-ul edupedu.ro.

Citeşte mai multe despre:   examen bacalaureat,   an scolar 2020-2021,   Bacalaureat 2021