Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știință CORONAVIRUS: Cercetătorii au inventat un dispozitiv inedit de dezinfectare a măştilor de unică folosinţă

CORONAVIRUS: Cercetătorii au inventat un dispozitiv inedit de dezinfectare a măştilor de unică folosinţă

Un articol de: George Lupu - 28 Iul 2020, 15:32
CORONAVIRUS: Cercetătorii au inventat un dispozitiv inedit de dezinfectare a măştilor de unică folosinţă Știință

Un nou dispozitiv intră în lupta cu pandemia. Este vorba de un insolit aparat de dezinfectare a măştilor de unică folosinţă, pus la punct de specialiştii din Costa Rica, a căror ţară se confruntă cu o criză severă de materiale de protecţie în lupta cu noul coronavirus, informează portalul TicoTimes.

Prototipul, dezvoltat de cercetătorii de la Institutul universitar tehnologic din Costa Rica (TEC) şi compania privată Plasma Innova, este creat pentru dezinfectării măştilor de unică folosinţă N95, care asigură cea mai bună protecţie împotriva virusului SARS-CoV-2.

 

Aparatul combină acţiunea razelor ultraviolete şi tehnologia de tratare a plasmei

 

Aparatul combină acţiunea razelor ultraviolete şi tehnologia de tratare a plasmei, utilizată de obicei pentru a curăţa dispozitive microelectronice. Măşti, dar şi orice alte obiecte contaminate ce trebuie dezinfectate sunt plasate într-un cuptor similar celui cu microunde, unde sunt supuse unui tratament special.

"Din câte ştim, Costa Rica este singura ţară din lume care foloseşte această tehnologie pentru a dezinfecta măşti N95", a declarat Jose Asenjo, inginer şi profesor la TEC.

Aparatul a trecut deja de fazele testelor naţionale şi urmează să fie testat de un laborator internaţional omologat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Chiar şi fără omologare internaţională, un stomatolog din San Jose, Oscar Vargas, foloseşte deja dispozitivul. După părerea lui, aparatul îi permite să ofere pacienţilor săi "o mai bună garanţie a sterilizării şi să controleze agenţii infecţioşi în această perioadă de pandemie".

 Adevărul despre soţul Andreei Esca: De ce Alexandre Eram a făcut o formă GRAVĂ de COVID-19

Rezolvarea penuriei de măşti sanitare

 

Proiectul a fost iniţiat la cererea Casei de Asigurări Sociale din Costa Rica (CCSS), care face eforturi să rezolve penuria de măşti sanitare. 

"Resursele noastre se epuizează. Suntem o ţară mică şi achiziţiile pe care reuşim să le facem sunt insignifiante în comparaţie cu restul lumii. Cel mai bun lucru de făcut, pentru a ne asigura aprovizionarea, este să dezinfectăm măştile pe care le avem deja, pentru a le reutiliza", a declarat coordonatoarea proiectului, Marta Vilchez.

Iradierea cu raze ultraviolete este o tehnică deja dovedită şi recunoscută. Noutatea constă în combinarea sa cu tehnologia de tratare a plasmei, care generează molecule, în special ozon. 

"Ozonul este o moleculă instabilă şi reacţionează foarte bine cu grăsimile, care constituie învelişul virusurilor şi al bacteriilor. Acest lucru înseamnă că ozonul, atunci când intră în contact cu virusul SARS-CoV-2, îi sparge învelişul exterior şi îl ucide", a explicat Marta Vilchez.

 

Cifrele pandemiei

Costa Rica, ţară din America de Sud cu o populaţie de aproximativ 5 milioane de persoane, are până acum un număr de 15. 841 cazuri de infectare cu coronavirus, dintre care 115 au fost letale. Îngrijorător este faptul că 72% dintre cazuri au fost semnalate de la începutul acestei luni. 

În ciuda ritmului accelerat atins de pandemie, hotelurile sunt operaţionale, iar guvernul a anunţat că turiştii din Europa, Canada şi Marea Britanie pot intra în ţară de la 1 august.