Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știință Premiul Nobel 2020 pentru Pace a fost acordat Programului Alimentar Mondial al ONU

Premiul Nobel 2020 pentru Pace a fost acordat Programului Alimentar Mondial al ONU

Un articol de: Andrei Vlad - 09 Oct 2020, 12:31
Premiul Nobel 2020 pentru Pace a fost acordat Programului Alimentar Mondial al ONU Știință

Premiul Nobel pentru Pace 2020 a fost decernat vineri, 9 octombrie 2020. În acest an, a fost acordat pentru Programul Alimentar Mondial (PAM), al Națiunilor Unite (ONU). 

Programul Alimentar a fost premiat pentru „eforturile de luptă împotriva foametei, pentru contribuția la ameliorarea condițiilor de pace în zonele afectate de conflicte și pentru faptul că a jucat un rol principal în eforturile care vizează împiedicarea utilizării foametei ca armă de război", a transmis Berit Reiss, președintele comitetului Nobel. 

 

Donald Trump și Vladimir Putin, nominalizați la Premiul Nobel 2020

 

Peste 300 de candidați au fost în 2020 la Premiul Nobel pentru Pace. Printre nominalizați s-au numărat și Greta Thunberg, Julian Assange, Angela Merkel, OMS, Donald Trump și Vladimir Putin. 

Premiul Nobel, înființat de către omul de știință Alfred Nobel în 1895, este unul dintre cele 6 premii care se acordă anual: chimie, fizică, literatură, medicină, psihologie, științe economice. 

În ultimii ani, Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat lui: Abiy Ahmed Ali (2019), Denis Mukwege și Nadia Murad (2018), Campania Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare (2017), Juan Manuel Santos (2016), Cvartetul pentru Dialog Național (2015), Kailash Satyarthi și Malala Yousafzai (2014), Organizația pentur Interzicerea Armelor Chimice (2013), Uniunea Europeană (2012). 

 

DECIZIE ŞOC: Declaraţia pe propria răspundere REVINE. ESTE OBLIGATORIE în toată ţara!

Citeşte mai multe despre:   Premiul Nobel