Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știință Societatea Ornitologică anunță un dezastru ecologic: Lacul Iezer Călărași a secat complet

Societatea Ornitologică anunță un dezastru ecologic: Lacul Iezer Călărași a secat complet

Un articol de: Catinca Giosanu - 16 Oct 2020, 18:19
Societatea Ornitologică anunță un dezastru ecologic: Lacul Iezer Călărași a secat complet Sursa Foto: SOR Știință

Societatea Ornitologică Română (SOR) a anunțat în cursul zilei de vineri că nepăsarea și seceta au dus la dispariția lacului Iezer Călărași în mai puțin de trei luni. 

 

 

”Lacul Iezer Călărași a secat în ultimele trei luni”

 

 

Lacul Iezer Călărași a secat complet în mai puțin de trei luni, acesta fiind un deșert lipsit de viață de la jumătatea lunii august.

În acest context, SOR a făcut apel la autorități pentru remedierea situației, pentru că „biodiversitatea de aici va fi afectată iremediabil”.

Din primele informații, reiese faptul că principala cauză a secării lacului Iezer Călărași este un stăvilar defect, amplasat între lacul Gălățui și canalul care alimentează lacul Iezer Călărași.

„Este nevoie ca acest stăvilar să fie repus rapid în funcțiune pentru a readuce la viață Iezerul Călărași. Dar acest stăvilar defect, aflat în responsabilitatea administratorului Lacului Galațui, deși este principala cauză, nu este singura. De-a lungul timpului, pe canalul care alimentează lacul Iezer Călărași au fost făcute multe treceri, unele ilegale, folosite de fermierii și crescătorii de animale din zona Iezerului. Aceste treceri, majoritatea tuburi de beton, s-au transformat în tot atâtea obstacole de-a lungul canalului și au afectat din ce în ce mai mult debitul de apă cu care era alimentat lacul Iezer Călărași”, a declarat ornitologul SOR, Emil Todorov.

 DECIZIE ŞOC: Declaraţia pe propria răspundere REVINE. ESTE OBLIGATORIE în toată ţara!

 

Dezastru ecologic

 

 

„Seceta cu care ne confruntăm anul acesta este încă unul din factorii care au contribuit la reducerea debitului de apă, dar cu siguranță nu ar fi dus la transformarea lacului Iezer Călărași într-un deșert. La jumătatea lunii august, lacul Iezer Calarasi a fost secat complet. Înregistrările prin satelit din perioada iulie – octombrie arată rapiditatea cu care apa a dispărut din albia lacului. Filmările și fotografiile făcute recent de echipa SOR în teren dovedesc că situația este neschimbată”, a mai spus Emil Todorov.

Lacul Iezer Călărași este unul dintre locurile preferate ale păsărilor pentru popas în drumul lor spre locurile de iernare. Un total de 32 de specii protejate ȋn Europa, majoritatea acvatice, cuibăresc, au cartier de iernare sau se odihnesc ȋn timpul migraţiei ȋn Iezerul Călăraşi, conform SOR.

Citeşte mai multe despre:   lacul iezer