Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știință Test REVOLUȚIONAR de coronavirus: În mai puţin de O SECUNDĂ determină dacă o persoană este contaminată

Test REVOLUȚIONAR de coronavirus: În mai puţin de O SECUNDĂ determină dacă o persoană este contaminată

Un articol de: George Lupu - 14 Aug 2020, 10:52
Test REVOLUȚIONAR de coronavirus: În mai puţin de O SECUNDĂ determină dacă o persoană este contaminată sursa foto: Pixabay Galerie foto (1) Știință

Pas important in lupta cu pandemia. Israelul a devzvoltat un nou test de salivă, ce poate determina în mai puţin de o secundă dacă o persoană este sau nu infectată cu coronavirus, a anunţat joi cel mai mare centru medical din aceasta tara, conform Reuters.

 

Cum functioneaza noul test rapid

 

Testeul este gandit sa functioneze cat mai simplu. Pacienţii îşi clătesc gura cu o soluţie salină, pe care apoi o scuipă într-o eprubetă care urmează să fie examinată cu un mic dispozitiv spectral. Acesta practic luminează mostra şi analizează reacţia, constatând dacă conţine sau nu COVID-19.

Centrul Medical Sheba a anuntat că în testele clinice iniţiale, în care au fost implicaţi sute de pacienţi, dispozitivul spectral, bazat pe inteligenţă artificială, a detectat coronavirusul cu o rată de succes de 95%.

Eli Schwartz, de la Centrul pentru Medicină Geografică şi Boli Tropicale din cadrul Centrului Medical Sheba, a declarat că testul este cu mult mai uşor de făcut decât obişnuitul test PCR utilizat până acum.

 

Saliva, un indicator eficient al viruşilor din corp

Expertul în virusologie moleculară de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Amos Panet, a declarat că ar dori să analizeze mai multe informaţii şi studii comparative cu testele existente înainte de a ajunge la o concluzie finală.

„Cantitatea de virus prezentă in salivă creşte pe măsură ce pacientul devine din ce în ce mai bolnav, iar marea provocare este detectarea bolii în pacienţii care sunt la graniţă (borderline). Noua metodă va putea deveni un înlocuitor valid al testelor actuale numai atunci când îşi va dovedi superioritatea asupra tehnologiei actuale”, a spus Amos Panet.Horoscop Alina Bădic // Horoscopul CHINEZESC pentru luna Cocoșului

Cand va fi testul pe piaţă şi cât va costa

Centrul Medical Sheba, situat în afara Tel Avivului, a dezvoltat noua metodă împreună cu firma israeliană Newsight Imaging şi este în plin proces de obţinere a aprobărilor din partea autorităţilor de reglementare.

„Până acum, avem rezultate promiţătoare cu noua metodă, care va fi mult mai convenabilă şi mult mai ieftină”, a transmis Eli Schwartz.

Citeşte mai multe despre:   test coronavirus