Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știință Un nou cuvânt a fost inventat de un român. Este folosit pe tot globul

Un nou cuvânt a fost inventat de un român. Este folosit pe tot globul

Un articol de: Andrei Vlad - 12 Sep 2020, 08:37
Un nou cuvânt a fost inventat de un român. Este folosit pe tot globul Știință

Horace Dediu este românul care a inventat un cuvânt folosit la nivel global, informează Business Insider. Este vorba despre „micromobilitate", care se referă la categoria de transport cu vehicule mici, ușoare, care de regulă, ating viteză de până la 25 de kilometri pe oră. Printre acestea, biciclete, scutere, trotinete, skateboard, care pot fi sau nu electrice.

Noul termen a fost utilizat de către Horace Dediu pentru prima oară în public în 2017. A susținut un discurs la un festival de tehnologie din Danemarca, la Copenhaga. 

 

Horace Dediu, școlit în Statele Unite ale Americii

 

În prezent, românul locuiește în Finlanda, la Helsinki, iar peste 8 ani de zile a lucrat la Nokia. La nivel internațional, Dediu este cunoscut pentru analizele sale cu privire la strategia de business a Apple și prognozele pentru evoluția companiei.

Inventatorul cuvântului „micromobilitate" este originar din Sibiu (Dumbrăveni). Părinții săi au emigrat în Statele Unite, un motiv în plus pentru a studia la Massachusetts. Mai apoi a absolvit ingineria computerelor la Tufts University și un program MBA în administrarea afacerilor la Harvard, în SUA.

Citeşte mai multe despre:   SUA,   Horance Dediu,   inventie,   micromobilitate,   Horace Dediu