Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale Brașov: Un bărbat, spitalizat în stare gravă după ce a fost atacat de urs

Brașov: Un bărbat, spitalizat în stare gravă după ce a fost atacat de urs

Un articol de: Beatris Ionita - 07 Sep 2020, 17:54
Brașov: Un bărbat, spitalizat în stare gravă după ce a fost atacat de urs FOTO: Pixabay.com Galerie foto (2) Știri Locale

Un bărbat se zbate între viață și moarte după ce a fost atacat de un urs și rănit grav, luni, în zona Stupinii Prejmerului, un sat din județul Brașov. Victima a fost muşcată de animalul sălbatic în zona toracelui şi capului. Cu ultimele puteri, bărbatul a sunat la 112 și a cerut ajutorul. Când au ajuns salvatorii, acesta a fost găsit în iarbă, conștient, dar în stare gravă. Ulterior, a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul din Târgu Mureş.

 

 

"Ajunşi la faţa locului, echipajul de jandarmi şi cel al SMURD a constatat că este vorba despre un bărbat care era întins pe iarbă, putea comunica, dar era grav rănit. La faţa locului erau prezenţi şi colegii de la Poliţie. În timp ce echipajul SMURD îi acorda bărbatului primul ajutor, jandarmii au luat masura delimitării zonei unde urma să aterizeze un elicopter pentru a-l transporta pe acesta la spital”, a precizat Jandarmeria Braşov.

Ulterior, victima a fost indentificată ca fiind un bărbat de 66 de ani din localitatea Teliu, judeţul Braşov. 

Turiștii și locuitorii din zonă au fost avertizați de prezența ursului agresiv printr-un mesaj de tip RO-ALERT. 

 

 Angela Merkel s-a interesat de Simona Halep. Întrebarea surprinzătoare pe care a adresat-o cancelarul Germaniei în Parlamentul European

 

Avertismentul salvamontiștilor în ceea ce privește contactul cu urșii

 

Autorităţile atrag atenţia că prezenţa animalelor sălbatice reprezintă un pericol pentru cetăţeni şi îi sfătuiesc să nu le hrănească, să nu se apropie prea mult de ele, să se adăpostească în spaţii care le asigură protecţia, să nu le fotografieze, să facă zgomot pentru a le îndepărta, dar şi să îşi păstreze calmul şi să nu fugă.

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (ANSMR) se confruntă anual cu diverse cazuri în care turiștii au fost atacați de urși, însă, se pare că de cele mai multe ori oamenii sunt cei care le provoacă pe animalele sălbatice.

”Cazurile de atac asupra oamenilor variază, dar în general pe perioada unui an avem în Bucegi între 10 și 15 cazuri de atac ale ursului sau întâlniri ale ursului care rezultă atac asupra prăzii.”, susțin salvamontiștii.

În pofida numeroaselor atacuri, salvamontiștii susțin că nu pot interzice turiștilor să se deplaseze pe traseele montane. Ba din contră, ei îi sfătuiesc pe aventurieri să respecte cu strictețe marcajele și să nu se abată de la drum.