Cârciumar din Comarnic, condamnat la închisoare după ce a ucis cinci oameni cu băuturi otrăvitoare

Cârciumar din Comarnic, condamnat la închisoare după ce a ucis cinci oameni cu băuturi otrăvitoare
Sursa Foto: Hepta

Caz șocant la Comarnic. Un cârciumar a fost condamnat la închisoare după cemai mulți săteni ar fi murit din cauza băuturilor otrăvitoarepe care le-au consumat în localul pe care acesta îl deținea. Anchetatorii spun că bărbatul vindeaalcool metilicîn loc de ţuică sau vodcă, la barul cunoscut drept ”La Capelă”, omorând astfel cinci oameni, printre care și o femeie.

Cârciumarul a fost trimis în instanţăpentru omor calificat, iar procesul a durat nu mai puțin de opt ani. Inițial, omul nu a recunoscut că a vândut alcool metilic clienţilor săi, dar, după ce a picat testul poligraf, a mărturisit că a cumpărat de la o persoană din Ploieşti un bidon de 20 de litri de băutură spirtoasă neautentificată pe care a vândut-o în barurile pe care le administrează, scrie adevărul.ro.

Alcoolul metilic este extrem de otrăvitor. Ingerarea chiar şi a unei cantităţi foarte mici poate duce la deces.

În spital au ajuns cinci persoane, însăinstanţa îl învinovățeștedoar pentru decesul a două dintre acestea.În cazul celorlalţi trei, procurorii nu au putut stabili o legătură, din cauză că rudele s-au grăbit să-i înmormânteze înainte de a fi autopsiați.

În prima instanţă, Ion Bârlicăa primit o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare și va trebui să plătească despăgubiri de câte 8.000 de euro familiei fiecărui decedat. Instanţa a decis şi că nu va mai putea vinde niciodată băuturi alcoolice.

Pe lângă omor calificat, el a mai fost condamnat şi pentru falsificarea sau substituirea de alimente sau produse.

Urmăriți B1TV.ro și pe