Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale Câțiva locuitori din Bistrița au fentat carantina pentru a face ședințe foto sau a se aproviziona cu apă de izvor: Ce au scris în declarația pe propria răspundere

Câțiva locuitori din Bistrița au fentat carantina pentru a face ședințe foto sau a se aproviziona cu apă de izvor: Ce au scris în declarația pe propria răspundere

Un articol de: Elena Stanciu - 01 Dec 2020, 19:12
Câțiva locuitori din Bistrița au fentat carantina pentru a face ședințe foto sau a se aproviziona cu apă de izvor: Ce au scris în declarația pe propria răspundere Foto: facebook.com/jandarmeria.bistrita Știri Locale

Mai mulți locuitori din Bistrița, municipiu aflat în carantină, s-au ales cu amenzi după ce au părăsit zona carantinată susținând că merg să îngrijească persoane în vârstă sau să facă cumpărături, însă au fost prinse făcând poze într-o zonă montană și aprovizionându-se cu apă de izvor, informează Jandameria Bistrița-Năsăud.

 

Amenzi de 4.000 de lei pentru locuitori ai municipiului Bistrița care au ieșit din zona carantinată

 

Profitând de ziua liberă de Sfântul Andrei, câțiva bistrițeni au ieșit din municipiul plasat în carantină din cauza ratei ridicate a infectărilor cu coronavirus și au mers în localitatea Colibița. În declarația pe propria răspundere pe care o aveau asupra lor, oamenii au menționat că au prărăsit zona pentru a acorda asistență unor persoane vârstine sau pentru asigurarea unor bunuri de strictă necesitate. În realitate, însă, jandarmii montani i-au suprins în timpul unei ședințe foto în apropierea lacului din zonă.

”Jandarmii montani Colibița care au executat verificări în zonă, au întâlnit în cursul zilei de ieri mai multe persoane care aveau domiciliul în municipiul Bistrița și care se aflau la plimbare în zona lacului. Astfel, două dintre persoane au fost depistate în timp ce realizau fotografii la o terasă aflată pe malul lacului. Acestea menționaseră pe declarația pe proprie răspundere faptul că deplasarea a fost realizată cu scopul asistenței unor persoane vârstnice.

Alte două persoane erau prezente în zona Șoimu de unde se aprovizionau cu apă de izvor, motivând faptul că cea din oraș nu este bună, în declarație fiind menționat faptul că se deplasează pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Bistrița.

Reprezentanții Jandarmeriei mai precizează că în cursul zilei de luni au aplicat 16 sancțiuni. Este vorba despre ”4 amenzi în valoare totală de 4.000 de lei pentru ieșirea din zona carantinată fără motiv întemeiat, respectiv 12 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”.

Câțiva locuitori din Bistrița au fentat carantina pentru a face ședințe foto sau a se aproviziona cu apă de izvor: Ce au scris în declarația pe propria răspundere

A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut la uşă şi i-au spus ce e coiful, de fapt. A "îngheţat" !

 

Municipiul Bustrița se află în carantină din 19 noiembrie

 

Municipiul Bistrița a intrat în carantină pe 19 noiembrie, aceeași măsură fiind instituită atunci și în cazul localităților Ghinda, Sărata, Sigmir, Slătinița, Unirea și Viișoara. Autoritățile locale au luat decizia carantinării în condițiile în care, în acea perioadă, în Bistrița, rata incidenței cazurilor de coronavirus depășise 9 la mia de locuitori.

Printre cei testați pozitiv cu noul coronavirus se află și primarul din Bistrița, Ioan Turc, care anunța pe 20 noiembrie că a fost diagnosticat cu COVID-19.

”Deoarece astă-noapte am prezentat simptome, azi m-am testat pentru noul coronavirus, iar rezultatul este pozitiv. Prin urmare, mă voi izola la domiciliu pentru 14 zile. Voi delega sarcini, dar voi fi și în regim de telemuncă, urmărind modul în care sunt realizate obiectivele Primăriei Bistrița. Deși au existat mulți angajați infectați cu SARS-CoV-2 în ultima perioadă, activitatea în folosul cetățenilor trebuie să continue în condiții cât mai aproape de normalitate”, preciza atunci edilul.

Potrivit raportării de marți a Grupului de Comunicare Strategică, în Bistrița-Năsăud au fost confirmate 5.842 de cazuri de coronavirus de la începutul crizei sanitare și până acum, 56 dintre acestea fiind înregistrate în ultimele 24 de ore. Rata incidenței îmbolnăvirilor la nivelul întregului județ a ajuns la 3,17 la mia de locuitori.

Citeşte mai multe despre:   Bistrita,   coronavirus,   COVID-19