Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale CORONAVIRUS| Masca de protecţie devine obligatorie în spaţiile deschise din tot judeţul Timiş

CORONAVIRUS| Masca de protecţie devine obligatorie în spaţiile deschise din tot judeţul Timiş

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 27 Oct 2020, 21:41
CORONAVIRUS| Masca de protecţie devine obligatorie în spaţiile deschise din tot judeţul Timiş foto: Pixabay Știri Locale

Masca de protecţie devine obligatorie în toate spaţiile deschise din tot judeţul Timiş, după ce rata infectării cu noul coronavirus a depăşit numărul de trei cazuri la mia de locuitori, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Instituţia Prefectului, măsura purtării măştii se aplică din 29 octombrie, ora 00,00, pe perioada stării de alertă, pentru toate persoanele cu vârsta peste cinci ani.

Instituţia precizează că sunt prevăzute excepţiile reglementate la nivel naţional: masca poate fi îndepărtată pentru perioade scurte în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minimum doi metri faţă de alte persoane.

De asemenea, CJSU a mai decis să introducă în scenariul roşu zece şcoli şi în scenariul galben, 13 şcoli.

În cazul celor aflaţi în localităţi cu o rată de infectare de peste 1,5 la mie, localurile nu pot depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, iar în cazul localităţilor cu rată de peste trei la mia de locuitori, activităţile sunt suspendate.

Pentru localităţile cu rată mai mică de 1,5 la mie, activităţile se desfăşoară cu o capacitate de cel mult 50% din spaţiile pentru clienţi.

Citeşte mai multe despre:   Stiri Timis,   masca de protectie