Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale CORONAVIRUS | Nicuşor Dan susţine menţinerea scenariului roşu privind funcţionarea unităţilor de învăţământ din Capitală

CORONAVIRUS | Nicuşor Dan susţine menţinerea scenariului roşu privind funcţionarea unităţilor de învăţământ din Capitală

Un articol de: Irina Mina - 31 Oct 2020, 19:45
CORONAVIRUS | Nicuşor Dan susţine menţinerea scenariului roşu privind funcţionarea unităţilor de învăţământ din Capitală Foto: Nicușor Dan / Facebook Știri Locale

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, este de acord cu menţinerea scenariului roşu în ceea ce priveşte funcţionarea unităţilor de învăţământ din municipiul Bucureşti, până când se va constata o scădere a numărului de infectări cu noul coronavirus.

„Dacă specialiştii spun că copiii sunt un factor de transmitere a acestei boli şi fiind în situaţia asta gravă, sunt absolut de acord cu menţinerea acestei măsuri până vom reuşi să scădem numărul de infectări”, a spus Nicuşor Dan, la Digi24, citează News.ro.

Totodată, edilul a promis controale în zonele unde există un risc ridicat de transmitere a virusului.

„Unul din lucrurile pe care o să-l facem cu siguranţă este să controlăm transportul public între Bucureşti şi localităţile învecinate”, a afirmat el, precizând că acest control va viza purtarea măştii în mijloacele de transport.

Primarul general a mai afirmat că autorităţile vor „interveni în mare forţă” în zona teraselor care „spre seară se transformă în cluburi” şi care reprezintă un pericol în ceea ce priveşte răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Nicușor Dan, despre carantinarea anumitor zone din București: Dacă vom constata că avem focare, o astfel de măsură poate fi luată

Noul primar al Bucureștiului a vorbit și despre cum poate fi carantinat un cartier sau un număr de străzi din Capitală, dacă un focar de COVID-19 impune acest lucru. Edilul a declarat că în acest moment nu este nevoie de o asemenea măsură radicală, însă, la nevoie, a dezvăluit că se lucrează deja la un sistem care să identifice zonele roșii. În cazul în care se stabilește că este nevoie de carantină la nivelul unei zone restrânse dintr-un cartier, Nicușor Dan a declarat că restricțiile de circulație se vor impune cu ajutorul Poliției Locale, Poliției naționale și Jandarmeriei.

„În privința Bucureștiului, la acest moment, în ansamblul lui, cred că nu se impune carantinarea. Însă, există un sistem informatic pe care ministerul, cu STS, îl implementează. A început deja implementarea, va fi gata în câteva zile. În baza acestui sistem vom avea distribuția geografică a cazurilor în interiorul municipiului. Atunci, dacă vom constata că pe o stradă, două, într-un mic cartier, avem focare, o astfel de măsură poate fi luată”, a spus Nicușor Dan.

Primarul Capitalei a anunțat că o astfel de decizie va fi luată imediat ce va fi pus la curent cu datele din teren.

Ludovic Orban, despre posibilitatea de redeschidere a școlilor: Urmărim tot ce se întâmplă în orice alta țară și facem evaluări periodice

Ludovic Orban a vorbit, sâmbătă, într-o conferință de presă, despre varianta aplicată în alte țări din Uniunea Europeană, ca elevii să poată să meargă la școală, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie. Premierul a declarat că deocamdată se merge pe sistemul stabilit de specialiști la începutul anului școlar, care dă rezultate, dar că, totuși, este deschis la schimbări și că urmărește efectele produse această măsură în țările în care este aplicată.A început să-și renveze casa, dar după ce a dărâmat un perete a încremenit. Ce a găsit acolo, i-a șocat pe toți (FOTO)

 

 

Citeşte mai multe despre:   Nicusor Dan,   scenarii scoli