Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale CORONAVIRUS | Se reintroduc măsurile restrictive în municipiul Bistrița: Restaurantele, barurile, cafenelele și sălile de jocuri de noroc, se reînchid

CORONAVIRUS | Se reintroduc măsurile restrictive în municipiul Bistrița: Restaurantele, barurile, cafenelele și sălile de jocuri de noroc, se reînchid

Un articol de: Irina Mina - 11 Ian 2021, 19:51
CORONAVIRUS | Se reintroduc măsurile restrictive în municipiul Bistrița: Restaurantele, barurile, cafenelele și sălile de jocuri de noroc, se reînchid Foto: hepta.ro/ Zuma Press / Lorenzo Carnero Știri Locale

Începând de marți, 12 ianuarie, în municipiul Bistrița se reintroduce măsuri restrictive, după ce rata incidenței de îmbolnăviri cu CoVid-19 depășește pragul de 3/1000 locuitori.

Restaurantele, barurile, cafenelele și sălile de jocuri de noroc, se reînchid în Bistrița

Hotărârea a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, potrivit unui anunț făcut de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, pe pagina de Facebook.

Astfel că, se va interzice activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Totodată, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, va fi obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

De asemenea, va fi interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

Bilanțul cazurilor de coronavirus în România

Amintim că bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns, luni, la 673.271 de infectări și 16.725 decese. Sunt 1.987 de români depistați pozitiv în ultimele 24 de ore.

Cele mai multe noi cazuri au fost raportate în București (662). Capitala e urmată de Timiș, Ilfov, Cluj, Maramureș și Constanța. Ilfovul rămâne lider în topul județelor cu cele mai mari rate de infectare. El e urmat de Timiș, București, Cluj și Constanța.

Alți 399 au fost reconfirmați în urma retestărilor.

Tot în ultima zi, 71 de pacienți COVID-19 au murit. Este vorba despre 48 bărbați și 23 femei, pacienți în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj,  Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea și București.Au găsit, lângă Mangalia, o peşteră veche de 5,5 milioane ani. A venit NASA! Au descoperit în ea ceva şoc! Au mai văzut asta doar pe Marte

„1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani”, explică GCS.

În cazul a patru pacienți decedați nu s-au înregistrat comorbidități, iar pentru un al cincilea nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

La acest moment, sunt 9.001 de persoane internate în spitale, din care 1.083 au o formă gravă a bolii, fiind la Terapie Intensivă. În schimb, de la debutul crizei sanitare, 600.710 de oameni s-au vindecat. Numărul testelor prelucrate a ajuns la 5.024.629. Au fost 7.005 efectuate în ultima zi.

Citeşte mai multe despre:   Bistrita,   coronavirus