Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Știri Locale CORONAVIRUS | Tot mai multe unități medicale din Timișoara se pregătesc să preia pacienți cu COVID-19: Maternitatea Bega redevine spital suport 

CORONAVIRUS | Tot mai multe unități medicale din Timișoara se pregătesc să preia pacienți cu COVID-19: Maternitatea Bega redevine spital suport 

Un articol de: Elena Stanciu - 23 Oct 2020, 16:39
CORONAVIRUS | Tot mai multe unități medicale din Timișoara se pregătesc să preia pacienți cu COVID-19: Maternitatea Bega redevine spital suport  Foto: pixabay.com Știri Locale

Autoritățile din Timișoara iau măsuri pentru suplimentarea locurilor din spitale pentru pacienții infectați cu noul coronavirus, în condițiile în care vineri a fost depășită rata de trei cazuri de COVID-19 la mia de locuitori. Astfel, Maternitatea Bega din Timişoara va deveni spital suport COVID, iar Spitalul Județean și Spitalul Municipal vor fi reorganizate. Măsuri de acest fel sunt luate și în alte unități medicale din Timișoara și din județul Timiș.

 

Reorganizare în spitalele din Timișoara după ce orașul a intrat în scenariul roșu: Matenitatea Bega va prelua doar paciente cu COVID-19

 

Începând de vineri, Maternitatea Bega din Timișoara va primi doar gravide sau lăuze testate pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus, informează opiniatimisoarei.ro.

 „Retransformăm Maternitatea Bega în spital suport COVID, având în vedere că trebuie să existe și o zonă mai mare de tampon, care va fi amenajată la Spitalul Municipal (Maternitatea Odobescu - n.r.), pentru pacientele suspecte, iar pe măsură ce se pozitivează, vor fi transferate la Bega. (...) Maternitatea Bega va deveni spital COVID pe măsură ce vor putea fi externate pacientele pe care le are acum. (...) De azi, nu se mai internează la Maternitatea Bega și Casa Austria și se externează ce se poate. Circuitele vor fi reluate”, a explicat managerul Spitalului Județean din Timișoara, Raul Pătrașcu, pentru sursa citată.

 

Măsuri luate în alte spitale din Timișoara

 

Și Spitalul Județean din Timișoara și clădirea Casa Austria au fost transformate în unități suport-COVID. În același timp, Clinica de Reabilitare Cardiovasculară a Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara a devenit spital de linia a doua. Totodată, autoritățile pregătesc extinderea capacității de cazare în spitalul de campanie amenajat pe stadionul CFR.

„Spitalul Județean va pune la dispoziție Casa Austria ca zonă roșie, cu 50 de paturi pentru formele moderate și severe, toate conectate la oxigen. (...)Au descoperit un aeroport părăsit în urmă cu 50 de ani. Au controlat toată zona şi au rămas uluiţi de ce au mai găsit

În plus, Casa Austria e izolată complet de restul spitalului, iar paturile sunt conectate la oxigen, vom aveam 11 paturi adiționale de ATI. Momentan, aici avem 6 pacienți internați, sunt cazuri asimptomtice și moderate, iar cei care au fost în zona roșie intermediară și pe sectii vor fi transferați și ei la Casa Austria. Acum, la nivelul spitalului, avem 20 de pacienți confirmați și 57 suspecți, iar la ATI 7 pacienți confirmați și 4 suspecți. Luăm în considerare să transferăm inclusiv cei 7 pacienți internați la ATI, care sunt în TIR, ca să avem TIR-ul liber, în cazul în care este necesar să avem la dispoziție acest TIR”, a mai spus Raul Pătrașcu.

 

Timișoara a depășit pragul de 3 cazuri de coronavirus la mia de locuitori

 

Toate aceste măsuri sunt luate în contextul în care vineri, municipiul Timișoara a intrat în scenariul roșu, după ce a fost depășit pragul de 3 infectări la mia de locuitori. Cele mai recente date arată că incidența cazurilor de COVID-19 în Timișoara a ajuns la 3,39 la mia de locuitori. În aceste condiții, putarea măștii de protecție devine obligatorie în toate spațiile deschise și închise, școlile vor trece la susținerea de cursuri exclusiv online, restaurantele se închid, iar populația este sfătuită să evite deplasările care nu sunt neapărat necesare și zonele aglomerate.

Potrivit datelor anunțate, vineri, de Grupul de Comunicare Strategică, în ultimele 2 de ore, în județul Timiș au fost confirmate 333 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, numărul total al îmbolnăvirilor, de la debutul pandemiei și până în prezent ajungând la 6.882.

 

Citeşte mai multe despre:   Stiri Timisoara,   coronavirus,   COVID-19